Mașinile din Aventour la feminin by Textar: DS4 Cross, Zeița găștii
Divertisment · Calatorii / 01.06.2022

Aventour la feminin by Textar începe pe 6 iunie și, timp de patru zile, patru femei influencer vor face cunoștință cu patru mașini tot ”de top”. Astăzi vă facem cunoștință cu DS4 Cross!

DS este un brand franțuzesc destul de tinerel, care vine dintr-o familie bună - este brandul premium al celor de la Citroën și are o poveste interesantă.

Numele lui vine de la ”déesse” care în limba română înseamnă ”zeiță” și, având în vedere atenția la detalii cu care francezii construiesc toate modelele mărcii, ajungi la concluzia că numele i-a fost ales pe merite depline.

Mostenirea lui datează din 1955, când a fost prezentat primul model DS la Salonul de la Paris și a provocat senzație! DS și-a pus atunci amprenta asupra istoriei automobilului. Era o mașină inovatoare și plină de farmec, care a adus luxul franțuzesc și spiritul avangardist la bord, noțiuni care definesc și în prezent filozofia DS. Arc peste timp, în 2014, se lansează DS Automobiles, un simbol al curajului și al inovării, inspirată de modelul DS original prezentat în 1955 la Salonul de la Paris.
 
 

În continuare, vă vom prezenta pe larg DS4 Cross, Zeița Frumuseții


Așa cum îi spune și numele, DS4 Cross este al patrulea model cu care DS Automobiles își continuă ascensiunea. 
 
 

Ceva din hatchback compact, ceva din SUV Coupé


Cuceritor de la prima vedere prin designul avangardist de nouă generație, modelul se adresează celor care vor ”și și”: SUV-Coupé și berlina compactă. ”Ideea de a aborda aceste două segmente a ghidat alegerile designerilor mărcii în fiecare etapă a procesului de design” declara Marion David – Director de Produs, DS Automobiles, cu ocazia lansării.

DS4 Cross are un design modern cu linii fluide, care e pus în valoare de jantele cu aspect diamantat, cu diametrul de 20 de inch. Interiorul este extrem de rafinat și se remarcă prin detaliile lucrate manual.
 
 

Cum arată luxul pentru francezii de la DS Automobiles


În primul rând, scaunele sunt cu piele Nappa tip brățară de ceas cu logo-ul DS pe spătar. Sunt încălzite, ventilate și au funcție de masaj, pentru a asigura trasee confortabile în orice anotimp, mai ales în Aventour!
 
 

DS4 Cross aduce o gamă largă de materiale sofisticate pentru interior: tapițeria textilă Tungstène, Alcantara®, pânză DS sau piele Nappa și piele granulată cu finisaje premium -  cusături elegante Point Perle inspirate din arta broderiei - care dau un aspect de șirag de perle, tehnologia guillochage ”Clous de Paris” sau cenușa și carbonul forjat. 
 
 

Volanul este îmbrăcat în întregime cu piele granulată și are funcție de încălzire. Cam bine, nu? :)

Regina Balului


Nu degeaba am spus că DS4 Cross este Zeița Frumuseții! Anula acesta, Festival Automobile International a acordat modelului DS4 Cross premiul
Cea mai frumoasă mașină a anului 2022. „Premiul Cea mai frumoasă mașină a anului este o recompensă pentru creatorii modelului DS4 Cross. Înainte de a contura primele schițe, am lucrat împreună cu inginerii mărcii timp de doi ani pentru a modela platforma tehnică. Inspirată de conceptul DS AERO SPORT LOUNGE, recompensat anul trecut de Festival Automobile International, silueta modelului DS 4 este unică în segment, cu proporții nemaiîntâlnite până acum. Caroseria este atletică, foarte musculoasă, compactă și susținută de roți de mari dimensiuni. Este în același timp aerodinamică, eficientă și carismatică” spunea la acel moment Thierry Metroz, Director Design DS Automobiles.
 
 

Este important de precizat că acesta  este cel de-al 7-lea premiu revendicat de marca DS Automobiles în cadrul ultimilor 8 ediții ale acestui festival.
 

Tehnologia de ultimă oră

 
DS4 Cross combină tehnologia de ultimă oră cu realitatea augmentată pentru un plus de confort și siguranță. Are un head-up display extins care proiectează informațiile prin parbriz, pe o diagonala de 21 inch, la o distanță de 400m în față. Practic, informațiile par să apară direct pe drum!

În plus, DS4 Cross are un sistem de vedere pe timp de noapte, care funcționează până la 200 de metri distanță și identifică oameni, vulpi, veverițe, câini, pisici și obiecte.
 
Poate detecta și traficul din spate! Are un sistem care detectează mașinile în unghiurile moarte lateralei, indiferent de viteza cu care acestea se apropie. Cu o rază de acțiune de până la 75 de metri, sistemul te avertizează asupra pericolelor prin semnalizarea cu un led intermitent pe sticla retrovizorului de pe partea în cauză. Iar la trecerea în marșarier, te avertizează asupra obstacolelor aflate în mișcare pe o distanță de până la 40m în unghiul mort din spate. 

Și încă ceva, DS4 Cross știe să se adapteze la drum! Chiar și la cele din România! Are o cameră video deasupra parbrizului, 4 senzori și 3 accelerometri și, controlând fiecare roată, ajustează suspensia – mai moale sau mai fermă – în funcție de imperfecținile drumului. S-a rezolvat cu gropile!
 
 

Ce spuneți de acel ecran central de 10 inch? Are Apple CarPlay și Android Auto!
 
DS4 Cross vine cu acest ecosistem de informare, DS IRIS SYSTEM, pe numele lui din buletin, care este incredibil de intuitiv, ergonomic și în totalitate personalizabil. Acesta integrează un asistent personal ce dispune de o interfață tactilă și înțelege ce îi spui, pentru ca sistemul să execute ce vrei tu, atunci când dorești! Ce să-ți dorești mai mult? Da, sigur, să execute niște sărmăluțe în foi de viță și niște clătite cu ciocolată, dar asta nu poate să facă...
 
Sistemul audio HiFi Focal Electra® are 14 difuzoare și o putere de 690de wați, deci dacă nu vrei să mai auzi de nimeni și de nimic, dai muzica tare și pleci în lume!

Jocuri de lumini


V-am povestit mai înainte de cusăturile care imită șiragurile de perle. Ei bine, stopurile cu LED ale DS4 Cross au un design inspirat de la țesături. Farurile au fiecare câte 94 de leduri, care oferă un joc de lumini la pornire.
 
 

Facem aici o paranteză pentru a vă spune că primul model DS a fost prima mașină cu lumini care se ajustează la curbe. Și dacă tot suntem la recorduri, acest model a avut onoarea de a fi mașina oficială a președintelui Charles De Gaulle și chiar i-a salvat viața dintr-o ambuscadă care plănuia să-l asasineze.

Motorizarea DS4 Cross


DS4 Cross este hibrid plug-in. Motorizarea este o asociere între un motor pe benzină de 180 CP și unul electric de 110 CP, pentru a oferi împreună 225 CP.
Are o baterie cu o capacitate de 12.4 kWh, ceea ce asigură o autonomie oficială de 55 de kilometri, deci te poți mișca prin oraș doar electric.
 

Aventour la feminin by Textar va putea fi urmărit după hashtagul #Aventour, pe paginile de Facebook Eva și Automarket sau pe conturile Instagram Eva și Automarket. Veți găsi mereu imagini, clipuri și povești din timpul turului. Și, bineînțeles, și pe conturile fetelor implicate în proiect.
 

6-9 iunie

Un proiect:
Eva și Automarket

Prezentat de:


Parteneri:


 
Follow:
 #Aventour  

 
 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro