Al doilea cum mergi din La Spezia către Monterosso, Manarola este (probabil) şi cel mai cunoscut din seria de sate Cinque Terre, care se desfăşoară pe malul Mării Ligurice. Apropo, era şi un restaurant în Portul Tomis din Constanţa cu acest nume. Probabil mai este şi astăzi.

Şi dacă tot suntem pe terenul probabilităţilor, e musai să vă spun că este posibil ca Manarola să fie şi cel mai vechi din cele 5 sate, ţinând cont de atestarea bisericii San Lorenzo (1338). Iar numele Manarola, cel mai probabil vine de la latinescul “magna rota”, referire certă la roata morii din sat.

Dacă pui membrii unei comunităţi din zilele noastre să construiască un sat gen Manarola, mă tem că le cam dă cu virgulă. Te uiţi şi parcă nu înţelegi cum de-au reuşit oamenii aia să “lipească” nişte case pe pământul înclinat cred că şi la 60 de grade. Că după ce le faci, o vopsea ţipătoare aidoma blocurilor “Bucharest style”, de ţi se strepezesc dinţii uitându-te la ele, nu e greu să le dai. De fapt cred că şi asta e greu, pentru că acolo casele viu colorate arată într-un fel. Pe când pe Calea Mosilor, blocurile … Dar să trecem mai departe.

Acum îmi dau seama cât de greu e să fii turist în acest loc, mai ales dacă e şi soare afară. Odată ajuns în Manarola trebuie să găseşti traiectoria ideală spre localul care vinde calamari şi fructe de mare prăjite, la coif de hârtie. Ca indiciu, e undeva pe principală, pe dreapta, cum urci, şi are o barcă în faţă. După ce securizezi “prada”, caută o sticla de vin Sciacchetra, mândria locului. Deşi e un vin dulce, face poftă de mâncare. Şi se poate folosi şi la final, pe post de “ceva dulce”. Apoi te aşezi pe pietonala de deasupra apei la bronzat. Priveliştea asupra gofului şi a stancilor care ies din apă primeşte un 10 cu felicitări. Dacă din când în când auzi câte o bubuitură în apă, mai mult ca sigur e un săritor de pe stânci, care a plesnit luciul apei, în urma unui salt mai puţin reuşit.

Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.