Teoretic ar trebui să faci mai puţin decât dacă ai zbura invers. Însă în realitate acest lucru nu se întâmplă. De la est la vest faci mai mult decât ai face de la vest către est.

Zbor Bucureşti – Paris. Adică de la est la vest. La dus faci 2 ore şi 45 de minute, în timp ce returul durează 2 ore şi 25 de minute. Alt exemplu, Bucureşti – Lisabona. La dus faci 4:15, în timp ce returul durează până în 3 ore şi 40 de minute. Cam 45 de minute este diferenţa şi între dusul şi întorsul de la Sydney la Auckland (Noua Zeelanda).  2:35 faţă de 3:10.

Şi te uiţi pe hartă ca să vezi pe unde au zburat avioanele. Deşi rutele sunt (aproximativ) acelaşi, ceva parcă nu cadrează. Diferenţele de timp sunt destul de mari, în condiţiile în care semafoarele sunt “sincronizate” pe cer şi nu mi s-a întâmplat să pierd timp la ele.

Şi cum ne pregateam de plecare alaltăieri din Doha, şi ascultam anunţul de “welcome on board”, la auzul veştii că facem aproape 5 ore, mi se aprind beculeţele. Pai la dus am facut 4 şi acum cu un ceas în plus? Nu e corect! Pfff…

Prima poză este “dusul” QTR 222 (OTP – DOH) din 9 noiembrie, iar a doua este returul din 12 noiembrie (QTR 219). Conform FlightAware.com, duratele zborurilor au fost 4:00 si 4:51, deşi traiectoriile urmate au fost aproape identice.

Dacă stai să te gândeşti că pamantul se roteşte de la vest la est, şi un copil de clasa a IV-a ar putea să îţi spună că dacă pleci de la Doha către Bucureşti, sau de la Bucureşti la Paris, oraşele din urmă “vin” şi ele către tine. Deci teoretic ar trebui să faci mai puţin decât dacă ai zbura invers. Însă în realitate acest lucru nu se întâmplă. De la est la vest faci mai mult decât ai face de la vest către est.

Raţionamentul de mai sus nu stă în picioare, din simplul motiv că atmosfera este “ataşată” la pământ, iar forţa gravitaţională face ca pământul să se învârtească odată cu obiectele din atmosferă, printre care şi avionul. Deci Parisul nu “vine” către Bucureşti, odată aeronava ridicată de la sol. Îţi dai seama cum ar fi fost să stăm suspendaţi în aer, în Colentina, şi să aşteptăm să se rotească pământul ca să ajungem la New York? Nu mă mai prindea nimeni pe acasă.