20
De ce merită să mergi la New Orleans: 20 de case care dau culoare orașului american
Casele colorate contribuie din plin la farmecul orașului american New Orleans. Unii proprietari au pus și plante colorate în fața caselor, pentru un plus de efect vizual.
New Orleans este în primul rând un oraș plin de culoare. La propriu. Proprietarii se întrec în a-și decora cât mai frumos casele, iar fațadele în tonuri asortate sau de contrast, mai puternice sau mai șterse, oferă un spectacol vizual splendid. De pildă, numai în New Orleans poți vedea o limuzină de un roz izbitor parcată special în fața unei case de aceeași culoare.Imaginile au fost realizate de Michael J. Dalle-Molle (27 de ani) care și-a dorit să surprindă frumusețea orașului din statul Louisiana. În 2016, el a început să posteze fotografiile pe Instagram, pentru ca imaginile să poată fi văzute laolaltă, creând astfel un efect puternic, relatează cotidianul britanic
Fotograful își dorește ca mesajul imaginilor sale să fie diferit pentru oricine se bucură de ele. "Pentru unii sunt interesante culorile, pentru alții detaliile... Pentru mine, cel mai mult contează să surprind momentul perfect care arată lumii cât de frumos trăim noi aici", a mai spus Michael J. Dalle-Molle.