Cele mai bune momente pentru a folosi baia din avion
Divertisment · Calatorii / 11.05.2017

În momentul în care ai nevoie la toaletă, există și locuri mai rele în care poți fi decât la 10.000 de metri înălțime.

Iată însă care sunt cele mai bune momente în care este recomandat să folosești baia din avion!

Când este recomandat să folosești baia din avion?

Dacă mergi cu avionul pentru 1-2 ore, nu este greu să te abții sau să mergi la toaletă înainte de a decola, acasă sau chiar și în aeroport. Însă în momentul în care este vorba despre un zbor mai lung, este oarecum imposibil să eviți să folosești baia din avion. Cu toate acestea, potrivit experților, călătorii care vor să meargă la toaletă, fără a sta la coadă, pot profita de două ferestre în timpul zborului.


Erika Roth, fost operator de zbor, a declarat pentru Mel Magazine că pasagerii care caută puțin mai multă intimitate atunci când sunt în avion și vor să meargă la toaletă fără a se gândi că stă cineva și așteaptă la ușă, ar trebui să folosească baia exact în momentul în care pilotul stinge semnul centurii de siguranță, înainte să înceapă serviciile de servire a mâncării și băuturilor.

În acest timp, pasagerii pot profita realistic de aproximativ 10 minute de pace în interiorul toaletei, pentru a rezolva orice problemă urgentă. Însă, după o perioadă de aproximativ 20 de minute, o însoțitoare de zbor s-ar putea să vină să bată la ușa de la baia din avion.


Iar dacă știi din prealabil că ai nevoie la toaletă pentru treaba mare, Roth mai are un sfat: întreabă un însoțitor de zbor dacă îți poate oferi un pachet de cafea măcinată, pe care să îl atârni în baia din avion. Cafeaua va absorbi mirosurile neplăcute. Deși însoțitorii de zbor vor ști exact ce urmează să faci, cei care folosesc ulterior toaleta îți vor fi recunoscători.

Și, mai mult decât amabilitatea pe care o arăți celorlalți pasageri din avion atunci când faci acest lucru, trucul cu pachetul de cafea ar putea salva avionul de la o deviere de urgență. Un avion al unei companii a fost forțat să facă o aterizare de urgență în luna aprilie din cauza unui miros insuportabil care venea din toaleta avionului și intra în cabina piloților.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro