Cele 20 de sculpturi geniale care îți vor tăia respirația
Dintre cele șapte arte, sculptura presupune o luptă fizică epuizantă până ce materialul (metal, lemn) ia forma dorită de artist. Iată 20 de sculpturi care îţi vor tăia respiraţia!
În epoca modernă și sculptura s-a aliniat tendinței avangardiste, iar exponatele de mai jos cu siguranță că îți vor tăia respirația.
Expusă la Doha, în Qatar, această lucrare, realizată de sculptorul Italian Lorenzo Quinn, o înfățișează pe Mama Natură, sub forma unei femei care învârte în jurul ei Pământul. Variațiuni ale acestei lucrări mai sunt expuse în Marea Britanie, S.U.A, Monaco și Singapore.
Această lucrare, expusă la Onești, îl reprezintă pe poetul national al României și al Republicii Moldova deopotrivă, Mihai Eminescu. Este foarte frumoasă în lumina răsăritului și a apusului.
Grupul statuar ecvestru expus în orașul Las Collinas, din Statele Unite ale Americii reprezintă spiritul neînfrânat care guverna statul Texas în anii de pionierat ai întemeierii civilazației moderne. De remarcat sunt dimensiunile lucrării, caii fiind o dată și jumătate mai mari decât în realitate.
Una dintre cele mai apreciate sculpturi modern este considerată de către autoarea ei, Page Bradley, drept un răspuns la atitudinea îndoielnică a oamenilor cu privire la sculptură. Lucrarea de află într-o colecție privată din New York, însă reproduceri ale ei pot fi văzute la Londra și Palm Desert, California.
Forța Naturii

Mihai Eminescu
Această lucrare, expusă la Onești, îl reprezintă pe poetul national al României și al Republicii Moldova deopotrivă, Mihai Eminescu. Este foarte frumoasă în lumina răsăritului și a apusului.
Caii sălbatici
Grupul statuar ecvestru expus în orașul Las Collinas, din Statele Unite ale Americii reprezintă spiritul neînfrânat care guverna statul Texas în anii de pionierat ai întemeierii civilazației moderne. De remarcat sunt dimensiunile lucrării, caii fiind o dată și jumătate mai mari decât în realitate.
Expansiunea