Cât costă o vacanță în Cuba?
Visezi să vizitezi Cuba? Află cât costă o vacanță în Cuba și care sunt sfaturile specialiștilor pentru a reduce cheltuielile fără să pierzi la capitolul distracție.
De fiecare dată când te gândești la un sejur în Cuba, ți se pare că este asociat cu un preț foarte ridicat? Spre deosebire de celelalte insule din Caraibe, Cuba are prețuri rezonabile, iar o vacanță în Cuba poate fi mai ieftină decât una în sud-estul Asiei.
Când îți faci calculul cât costă o vacanță în Cuba trebuie să te gândești și la cursul de schimb. În Cuba se utilizează două monede. CUC este moneda utilizată în general de turiști, fiind folosită pentru a plăti majoritatea lucrurilor (de exemplu, taxiul, ghidul turistic, apa ambalată sau cosmeticele). Cealaltă monedă care circulă în Cuba este peso (MN=moneda nacional), fiind folosită pentru a-i plăti pe localnici. Poți folosi această monedă pentru a plăti drumul cu autobuzul sau mâncarea de la standurile de pe stradă. Pentru a evita confuzia ține minte că 1 CUC este echivalent cu un dolar sau cu 25 de MN (pesos).
Dacă vrei să călătorești în această țară cu un buget redus poți cheltui 40-60 de dolari pe zi. Dacă ai un buget mediu te poți încadra în 70-120 de dolari pe zi, iar cerințele de lux vor depăși 150 de dolari pe zi.
Iată cât costă o vacanță în Cuba:
1. Costurile de intrare la muzee sau diferite atracții
Taxa de intrare la muzee sau alte obiective culturale variază foarte mult în funcție de ce faci și de locul în care te afli. De exemplu, taxa de intrare în muzee este între 1 și 5 dolari de persoană, dar Muzeul Național al Revoluției din Havana va avea o taxă de 8 dolari. Dacă vrei să mergi într-o mașină de colecție prin Havana vei plăti între 20 și 50 de dolari.
2. Cazarea
Deși poți găsi hoteluri de lux sau stațiuni all inclusive în Varadero, călătorii experimentați îți recomandă să alegi să stai în casas particulares. Acestea sunt pensiuni, care permit localnicilor să obțină un venit suplimentar și oferă călătorilor șansa de a observa îndeaproape obiceiurile și cultura. Nu este deloc greu să localizezi aceste pensiuni pentru că sunt marcate cu un semn special asemănător unei ancore. O cameră dublă costă între 25 și 40 de dolari pe noapte și are micul dejun inclus în tarif.
Dacă nu îți dorești acest tip de cazare poți sta la un hotel de categorie medie plătind 90-150 de dolari pe noapte sau într-o stațiune de lux cu un cost de 200-400 de dolari pe noapte.
3. Mâncarea
Cele mai ieftine opțiuni pentru gustări și mesele principale sunt sandvișurile și pizza disponibile la magazinele numite paladares. O masă nu te va costa decât un dolar, dar acest tip de preparate nu vor avea un gust foarte complex sau variat.
În cazul în care te pasionează domeniul culinar și vrei să iei mese interesante poți servi platouri cu homar, creveți, pește și crab pentru numai 7 dolari la restaurantele de lângă coastă. De asemenea, poți opta și pentru un fel de mâncare tradițional numit ropa vieja, care este preparat din carne de porc, sos, fasole și orez și costă 5 dolari.
Restaurantele mai mari sunt organizate special pentru a primi turiștii, iar mesele vor costa între 15 și 20 de dolari. Majoritatea localnicilor nu-și permit să mănânce în aceste localuri. Vestea bună este că băuturile alcoolice sunt destul de ieftine și poți servi mai multe variante de cocteiluri cubaneze clasice pentru un preț de 2 dolari.
4. Bacșișurile
În Cuba, oferirea bacșișului este o normă culturală și vei părea nepoliticos dacă uiți să îl lași. Chelnerii, barmanii, șoferii sau personalul hotelier îl vor primi în peso, moneda națională.
Iată care sunt regulile de etichetă legate de bacșișuri:
- în restaurante: în general se lasă 10% bacșiș din totalul de plată. În cazul în care ți s-a părut că ai fost servit în mod excepțional poți lăsa 15%;
- pentru ghidul turistic: în funcție de locație și durata circuitului realizat se lasă de obicei 10 dolari bacșiș. Dacă a fost un tur individual și a durat mai mult poți lăsa o sumă mai mare drept bacșiș;
- transportul: în general, vei stabili prețul călătoriei înainte de a te sui în taxi, dar dacă este măsurat cu un aparat se lasă 10% bacșiș;
- la hoteluri: se lasă bacșiș un dolar pentru fiecare persoană care te servește cu amabilitate.
5. Transportul intern
Nu există o regulă fixă pentru costul transportului intern. Dacă ai un buget redus folosește autobuzul și trenul pentru că sunt cele mai ieftine modalități de a te deplasa, dar nu uita că de multe ori sunt deja pline, așa că rezervă-ți biletele din timp. Un drum cu taxiul va costa între 8 și 10 dolari, iar dacă vrei să închiriezi o mașină elegantă cu șofer va trebui să plătești 160 de dolari pe zi.