Prietena draga,

In ciuda faptului ca este vara si ca toata suflarea autohtona a Madriduluise balaceste acum in Mediterana sau in Pacific, eu am hotarat eroic sadescopar maiestuasa metropola, cot la cot cu miile de turisti straini careau invadat strazile, barurile, restaurantele, hotelurile si autobuzele"Madrid-Vison" inarmati cu harti si incaltati invariabil in tenisi albi.

Ies din casa echipata oarecum similar fericitilor invadatori, mai putincamera video atarnata de gat. (Ma amagesc cu speranta ca aparatul meufoto "Smena", rusesc bineinteles, si numarand nu mai putin de 25 de ani,va face cu brio fata tuturor provocarilor si, mai ales, concurenteimoderne).

Analizez rapid situatia si ajung la concluzia ca este timpul sa macultiv. Asadar, la muzee cu mine. Un moment... trebuie sa ma decid lacare dintre ele. Pierd jumatate de zi rasfoind pliantele de la "ReinaSofia", "Prado" si "Thyssen-Bornemissa". Grea decizie. Ma plimb subun soare neiertator de august pe Paseo de la Castellana pana ajung inPlaza Colon. Admir pesajul cu ochiul nepervertit al unui nou venit. Sicu gura casata, bineinteles... dar nu de admiratie, ci de sete. Acumprivirile mele au o tinta precisa... caut un chiosc de unde sa potcumpara o sticla de apa rece. Si, minune! Nu numai ca zaresc chioscul,dar, langa el, cu litere de o schioapa sta scris "MUSEO"! Ma hotarascbrusc, arunc din mers pliantele primului turist japonez care imi iesein cale si ma indrept spre muzeu. Cumpar apa si, vizibil impacata, maapropii. Constat cu incantare ca este vorba de "Museo de Cera". In fond,tot muzeu, asa ca, inaintez fara sovaire.

La intrare te intampina cateva oglinzi. Cateva oribile, caci ma vadpatrata, un metru inaltime si unul latime. Trec mai departe si poposescmai mult de 10 minute in fata unei minunate imagini: imaginea mea lunga,slaba si zaluda. Dar mai ales slaba! Ma gandesc ce bine ar fi sa am asaceva acasa! Moral ridicat garantat! Trec mai departe si imi cumpar biletcomplet (1.500 pesete). Include vizitarea muzeului, "Cine Multi-Vision","Trenuletul Groazei" si "Simulatorul".

Incep cu muzeul propriu-zis. Aud in spatele meu susoteli cum ca ar fifost inaugurat in 1972. Ma grabesc, speriata ca voi trage cu urecheala o conversatie culta. Traversez galeriile insirate ca margele pe atasi decorate in diferite stiluri, in functie de epoca si civilizatiape care le reprezinta. Sunt populate de statuete in marime naturala,cu ochii vii si miscari inghetate, unele triste, altele zambitoare,unele asezate sau culcate, altele in picoare sau in genunchi.

Incep cu istoria. Un interminabil sir de figuri celebre, de laTraian, pana la actualul prim ministru al Spaniei, Jose Maria Aznar,si familia regala. Cuminti, urmeaza actori indragiti si personaje defilm sau de desene animate. Sportivi, oameni de cultura si de stiinta,tablouri celebre (de exemplu "Meninele" lui Velasquez) recreate in treidimensiuni. Ma opresc fascinata in fata unei platforme care se invarte lainfinit purtand dansatori de Flamenco. Alaturi, Ricky Martin si formatiaBeatles. Apoi Micheal Jackson si Julio Iglesias. Vorba unui prieten,sunt aproape vii.

Ma apropii exagerat de mult de zambetul lui Ricky. Ma gandesc cu infiorarece ar fi daca m-ar musca de nas. Raman o secunda in asteptare... Dar nuse intampla nimic, doar un copil, care ma priveste cu atentie, incepesa rada zgomotos aratandu-ma cu degetul. Dispar din scena si ma indreptspre galeria personajelor de groaza si a marilor asasini. Urmaresccateva momente dintr-o spargere si ma stramb semnificativ in fatapapusilor de ceara schimonosite si vopsite in rosu violent. Deduc ca suntnevinovatele victime ale faimosilor monstrii, cum vad ca scrie la intrarein galeria lor. Ma intorc intre personajele de groaza. Dr. Jackel siMr. Hyde, Frankenstein si Dracula. Aici avem parte de putin mai multamiscare. Dracula iese si intra, insangerat si cu coltii la vedere,dintr-un sicriu, iar Frankenstein se misca inainte si inapoi, da dinmaini si ranjeste oribil. Se zice ca, odata, un onorabil cetatean spaniolincerca sa ii explice odraslei ca nenea nu este decat o stauie actionatamecanic, cand mecanismul s-a defectat iar monstrul a inceput sa se mistedezordonat, asa cum nu scria in program. Drept urmare, domnul a luat-oingrozit la fuga, iar pustiul a ramas sa se amuze, dupa care a anuntatun paznic ca Franckenstain s-a stricat.

Ma intorc putin la galeria copiilor pentru a o admira inca o data peMery Poppins atarnata de tavan, pe Bart Simpson si pe Alba ca Zapadaurmata de cei sapte pitici. Un carusel neobosit invarte alte personajeamuzante. Scufita Rosie si Heidi, mult mai mari decat mi le imaginamin copilarie, imi zambesc neobosit. Popasul meu in lumea magica apovestilor se termina brusc, caci copilul obraznic de mai devreme mavede si izbucneste iar in ras, de data asta impartasind veselia cu aisai parinti.

Ies din muzeu, dar nu am timp sa imi revin, caci sunt luata pe susde valul de vizitatori care se indrepta spre trenuletul groazei,ultima cursa. M-am urcat in trenulet cu dorinta sincera de a ma lasasperiata. Cu toate acestea, nu am retinut decat efectul vizual deosebitrealizat de un proiector asupra unei figuri de ceara. Puteai jura carespectivul vorbeste si-si misca ochii si muschii fetei precum unuldintre noi, cei vii. Trenuletul se plimba, intr-un ritm foarte odihnitor,printre tot felul de dihanii de mucava care se misca mecanic sau urlade mama focului. Toata lumea a izbucnit in ras cand am calatorit printrestele, pe ritmurile muzicii din "Star Treck - next generation". A urmat"Cine Multi-Vison", adica un film interminabil despre istoria Spaniei,proiectat pe un unic ecran de zeci de proiectoare. Mi-a atras atentiastatuia care la inceput s-a ridicat in picioare si, datorita aceluiasiefect vizual, ne-a vorbit parinteste despre ceea ce aveam sa urmarimforfotind de plictiseala nu mai putin de 30 de minute.

Si uite asa, a rams numai "Simulatorul". Din pacate, fusesem cu putintimp in urma in parcul de distractii, cum ti-am si povestit de altfel,asa ca efectul a fost cat se poate de nesemnificativ. Cusca micuta in carene-am inghesuit 10 persoane huruia si zdroncanea ingrozitor, iar ecranulpe care trebuia sa urmarim traseul fantasticii masinute la bordul careiane straduiam sa ne inchipuim, era suficient de alterat cat sa ne fortezeimaginatia sa completeze lipsa partiala a imaginii. Cu toate acestea,am recunoscut filmul pe care il vazusem in conditii infinit mai bune inparcul de distractii. Tot criticand in gand, momentul simulatorului aluat sfarsit si am fost evacuati. Nu mai ramanea decat sa trec inca o dataprin fata oglinzilor buclucase si gata vizita completa la muzeu! Am plecatcu inima indoita. Oare mie imi vor face vreodata statuie de ceara? De ce?

Cristina Lincu are 24 de ani si, de doi ani de zile, decand o ruda apropiata s-a stabilit la Madrid, mergedes in Spania. Anul trecut, s-a hotarat sa vadadaca se poate acomoda in aceasta tara, pentru oeventuala stabilire definitiva aici. Speram ca jurnalul"de supravietuire a unei romance printre straini" pecare ea il va scrie saptamanal sa iti raspunda laintrebarea "ce-ar fi daca m-as stabili in alta tara?"

>print