8 sau 9 sfaturi împotriva risipei alimentare când pleci cu cortul
Eu tot zic că vacanțele la cort necesită niște abilități. De exemplu, că așa îmi place mie să mă amuz, nu cred că toată lumea e capabilă să folosească orice spațiu gol din mașină.
La mine, fiecare colțișor, fiecare fantă, fiecare locșor ține ceva, duce ceva. Folosesc inclusiv spațiul de sub scaune. Vă zic! Nu ratez nimic.
Dar nu doar de asta e nevoie când pleci cu cortul. Nu de îndemânare în burdușirea mașinii, ci de o bună planificare pentru toate zilele. Am să vorbesc acum despre planificarea mâncării, pentru că aici era buba mea în anii de început ai vacanțelor la cort. Eram organizată, dar nu prea. Mă rog, atunci credeam că sunt, dar privind înapoi, realizez că era un haos total.
După atâtea plecări, am să vă spun cum procedez eu cu mâncarea și, cel mai important, cum fac să nu arunc mâncare și, implicit, să produc cât mai puține deșeuri. Problema cu deșeurile e destul de serioasă. Nu doar că distrugem natura, pe care e de datoria noastră civică să o îngrijim, să nu aruncăm nimic pe nicăieri, dar e serioasă pentru că, pe munte, gunoiul ți-l cari. Sunt locuri în care campezi și, la final, trebuie să pleci cu gunoiul după tine până la prima pubelă (care poate să fie și la 20-30 de km distanță). Așadar, cu cât ești mai organizat, în astfel de condiții, cu atât îți faci un bine atât ție, cât și planetei.
Să revenim la mâncare!
Mai jos vă voi oferi câteva sfaturi utile despre planificarea listei de cumpărături și depozitarea corectă a produselor pentru a evita risipa alimentară. Acestea sunt utile chiar și pentru organizarea alimentară de acasă. Cei de la Lidl România au o serie de postări educative pe pagina de Facebook, care te ajută să combați risipa alimentară, așa că merită să vă faceți o listă cu astfel de informații.
Sfatul 1. Planul deplasării
E bine să îți faci, pe cât se poate, un plan de drum. Unde campezi, câte zile stai, unde urmează să pleci, cum va fi vremea, ce vei mânca/găti la fiecare masă. Eu fac planul fiecărei mese, apoi trag linie și fac și totalul produselor de cumpărat. Ideal e să iei exact atât cât îți trebuie și un pic mai mult. Nu râdeți de ”un pic mai mult”, veți înțelege! E bine să ai și o mică rezervă pentru situații neprevăzute - cum am avut noi, în acest an, prima parte a vacanței, în care ploaia ne-a ținut pe loc și ne-a făcut să ne refacem puțin meniurile ca să fim siguri că ne ajunge mâncarea.
Sfatul 2. Cum pleci de acasă
E bine să nu lași nici în urma ta nimic din ce poate fi valorificat. Cu câteva zile înainte de plecare, eu organizez prin frigider. Am grijă să consum ce nu rezistă până la întoarcere și am grijă să iau cu mine ce se pretează. Fac niște gustărele pentru drum sau iau legumele pentru o salată în prima seară. Nu las nimic în urmă, cum ar veni.
Sfatul 3. Cum cumperi
Ce faci la fața locului? Te ții de organizare! Am făcut cumpărături de la Lidl și cum îmi plac foarte multe produse de la ei, tentația era mare. Îmi săreau în ochi o grămadă de alte lucruri, dar nu puteam lua decât ce e pe listă. Nu mă duceam acasă, mă duceam în munți, așadar era foarte importantă o organizare a listei de cumpărături, astfel încât să nu cumpăr alimente pe care să nu le folosesc în final! Apropo de risipa alimentară pe care eu vreau să o evit mereu, să știți că
Lidl România se implică activ în reducerea risipei alimentare - este partener încă de la înființarea primei rețele de Bănci pentru Alimente din România, un serviciu social ce colectează alimente și alte bunuri de consum de la agenți comerciali, procesatori, importatori etc. și le distribuie mai departe, gratuit, persoanelor în dificultate. Deci nimic nu se pierde, nu se aruncă, nu se distruge, ci ajunge la cei care au mare nevoie.
Alimentele donate la Banca de Alimente, să știți, nu sunt unele care nu mai sunt bune și ei le trimit acolo. Sunt, așa cum se zice în limbajul comercial, cele care și-au pierdut valoarea economică - cele care nu mai pot fi puse la vânzare. Adică: sunt produse care au erori de etichetare, produse care provin de pe urma unor activități promoționale (de exemplu, oferte cu perioadă scurtă, care sunt marcate pe etichetă), produse promoționale cu ocazia sărbătorilor sau care se consumă într-o anumită perioadă a anului).
Sfatul 4. Ai grijă cum păstrezi și cum consumi
Sau ce păstrezi și ce consumi. Ordinea meniurilor pe care o urmăm noi e cam așa: în prima zi, putem face un grătar cu carne proaspătă, a doua zi mergem pe alimente ambalate (un kaiser de la Cămara Noastră sau cârnații cabanoși Pikok), iar a treia zi, mergem pe conserve. Ordinea consumului este organizată în funcție de termenul de valabilitate. Alimentele perisabile trebuie consumate primele. Eu am și ladă frigorifică cu încărcare de la mașină, dar nu mă invidiați pentru ea: e prea mică! Mă alint, e o ladă normală, dar nu e cât un frigider. Acolo stau ouăle și laptele și produsele începute. Vă recomand să luați lapte UHT când mergeți la cort. În această vacanță am ales Pilos.. Copilul meu, chiar dacă nu mai e sugar, consumă încă lapte și mie îmi place cafeaua cu lapte.
În rest, aleg conserve întrucât au o perioadă de valabilitate mai mare: de legume (îmi place gama Freshona), de carne (cum sunt cele de la Pikok). Marele plus al conservelor este și acela că nu au miros și nu atrag ursul. Mare binecuvântare!
Legumele și fructele, în acest an, le-am cumpărat din Piața Lidl. Care e chiar o piață, numai că nu sunt țăranii la tejghea. Știați că Lidl ia produse pentru Piața Lidl de la furnizori locali? Știați și că a creat gama de produse marcă proprie, Cămara Noastră, dezvoltate exclusiv cu producători români? Asta ca să înțelegeți de ce sunt, pe bune, fan Lidl (bine, asta se trage și de la faptul că ei au adus vinul lui Nea Sarica Niculițel și... v-am povestit...
Sfatul 5. Improvizează, înlocuiește, inventează
Un fel de ”Fă Rai din ce ai!”. Voi credeți că eu concep mazărea sau varza fără mărar? Credeți că pot trăi fără mărar sau pătrunjel? Într-o lume ideală, eu aș fi Regina Verdețurilor! Primesc cu mare extaz un buchet de pătrunjel, leuștean sau mărar în locul celor mai spectaculoase flori. Toată vara, sunt ca o veveriță cu alunele. Am un sertar de la congelator plin de verdețuri. Adun și dosesc în congelator! Însă, dacă vă doriți verdețuri proaspăte și nu doriți să le consumați imediat după ce le cumpărați, le puteți pune într-un vas cu apă. În felul acesta, se vor menține proaspete mai multe zile.
Să revin: când mergeți cu cortul, vă puteți permite și luxul verdețurilor, așa că optați pentru varianta cu verdețuri uscate, la plic. V-am zis: faci Rai cu ce ai! Mie nu-mi lipsesc astea în nicio plecare cu cortul. Pot să nu am haine groase, dar verdețuri și condimente voi avea întotdeauna! La plic! Și iau mereu o conservă de pastă de tomate (cel puțin). Cine mă citește mai demult știe obsesia mea cu pasta de tomate. Chiar! Întreb din nou: există cineva care nu mănâncă pastă de tomate în timp ce gătește? Eu nu sunt eu dacă nu hăpăi câteva lingurițe (cel puțin) de pastă de tomate când pun la mâncare sau dacă nu iau o ”dușcă” de bulion când pun la ciorbă.
Sfatul 6. Sortează, organizează, sortează, organizează și repetă!
Dacă m-ați fi putut vedea! De două ori pe zi, de regulă după mesele principale, eu făceam inventarul. Luam toate produsele la mână și le reașezam. Știți cum e... cu un mic OCD în viață toți suntem datori! Dar acum nu era vorba despre OCD, ci despre faptul că voiam să am o imagine clară a ceea ce mai avem, voiam să nu las ceva uitat și să găsesc stricat sau să găsesc stricat și ce e în jur. Voiam să le pun ordine astfel încât să consum la următoarea masă produsele care s-ar deteriora primele.
Sfatul 7. Refolosește! Nu arunca nimic!
Viața la cort ar trebui să se desfășoare pe principiul ”nimic nu se pierde, totul se transformă”. Păstrează în lada frigorifică o friptură, dacă a rămas, și fă un mic dejun cu ea: cârnații fripți merg în omletă! Păstrează roșiile tăiate la micul dejun pentru ceunul de mai încolo. Și tot așa! Repet: nimic nu se aruncă, totul se transformă!
Sfatul 8. Păstrează-ți obiceiurile
Anul acesta, am avut cel mai lung sejur la cort. A fost minunat. A fost și greu, dar a fost minunat! Ce am simțit după ce am revenit acasă a fost ceva nou pentru mine. Îmi intraseră în sistem setările de cort. Mi-am dat seama de asta în prima seară, când m-am apucat să fac o sortare în frigider. Eram antirisipă dinainte. Pe mine m-a făcut antirisipă condiția mea. Nu mi-am permis niciodată să fac risipă. Apoi, au fost bunicii, cei care au prins foametea din secolul trecut și care m-au învățat cum se curăță un cartof fără risipă. ”Ia coaja subțire” este refrenul care-mi vine în minte de fiecare dată când curăț cartofi. Apoi, a mai fost exemplul pe care trebuie să-l ofer copilului: după ce i-am povestit și i-am citit și i-am arătat documentare și a înțeles că există alți copii pe lume care nu au nici măcar apă potabilă, am început să luptăm împreună pe frontul acesta. Pentru că, de fapt, risipa alimentară produce efecte negative și la nivelul bunăstării populației, nu doar mediului. Așa că nu mai aruncăm! Sunt maestră în recondiționat, transformat, refolosit.
Sfatul 9. Nu mânca doar pentru a evita risipa alimentară!
Fetelor, credeți-mă, nu faceți asta. Dacă mâncați ca să nu aruncați, mai bine împachetați cortul și plecați acasă! Am făcut asta la începuturi. Nu avem unde să punem resturile de friptură și o să vină ursul la ele? Nu-i nimic! Le punem în... noi. Deci nu, nu vă îndopați din acest motiv. Vă veți dori să vă mănânce ursul, dar să vă mânânce ursul cum aveți voi nevoie: un pic de pe șolduri, un pic de pe fese, un pic de pe burtă. Nu! Nu faceți asta! Urmați celelalte 8 sfaturi și sfatul 9 va deveni inutil. Vă doresc asta!
AICI puteți citi toate episoadele aventurii cu cortul din această vară.