6 sfaturi ca să nu dai greş când alegi locul unde-ţi petreci Sărbătorile
Sărbătorile de iarnă par încă departe, dar dacă stai bine şi te gândeşti, nu a mai rămas chiar atât de mult timp până la atmosfera feerică specifică Anului Nou şi Crăciunului.
Sărbătorile de iarnă par încă departe, dar dacă stai bine şi te gândeşti, nu a mai rămas chiar atât de mult timp până la atmosfera feerică specifică Anului Nou şi Crăciunului. Acesta este momentul perfect pentru a te gândi la destinaţia pe care o vei alege pentru sărbători, iar dacă vrei să faci alegerea corectă, îţi dăm câteva sfaturi preţioase.1. Caută ofertele din timp
La fel ca tine, foarte mulţi alţi oameni încep să caute ofertele pentru sărbători, aşa că se fac rezervări pe bandă rulantă. Este bine să-ţi cauţi destinaţia perfectă pentru sărbători cât mai devreme, pentru a putea avea timp să analizezi cât mai multe oferte ale agenţiilor de turism sau ale hotelurilor şi pensiunilor.
Cu cât amâni momentul goanei după cazarea perfectă, cu atât cresc şansele de a te alege cu ce a mai rămas de la alţii, ceea ce înseamnă că poţi foarte uşor să fii nemulţumită de alegerea făcută.
2. Calculează-ţi bugetul
Bugetul este foarte important atunci când îţi planifici vacanţa de sărbători şi cel mai bine ar fi să ţi-l calculezi cu grijă, astfel încât să-ţi ajungă pentru cazare, masă, distracţie şi alte plăceri specifice acestei perioade a anului. Doar nu vrei să te cazezi la hotel şi să mănânci de la supermarket în ajun de Crăciun, nu?
3. Alege destinaţia în funcţie de buget
Trebuie să ştii că, în general, cele mai mari preţuri la cazare le găseşti în cele mai comune destinaţii pentru sărbători. Pentru a fi sigură că nu dai greş când îţi alegi locul de petrecere a sărbătorilor, indicat ar fi să ţii cont de bugetul pe care îl ai. Uneori, o destinaţie departe de zonele "mainstream" poate fi mult mai plăcută şi mai ieftină. Nu trebuie să fii neapărat în buricul târgului pentru a te simţi bine şi a te bucura de minunatele sărbători.
Aşadar, orientează-te şi către alte destinaţii pentru vacanţa de iarnă, în afară de cele foarte cunoscute.
4. Interesează-te cu privire la cazarea aleasă
Odată ce ai stabilit unde vrei să te cazezi, este bine să faci un mic reaserch pe net, pentru a vedea ce părere au avut alţi turişti despre locul respectiv. Sigur că este posibil să găseşti şi review-uri negative, dar trebuie să le analizezi cu atenţie, astfel încât să nu-ţi alegi locul nepotrivit pentru vacanţă.
5. Alege o destinaţie internă sau externă, în funcţie de alte aspecte
Probabil că îţi doreşti foarte mult să-ţi petreci sărbătorile în străinătate, dar dacă vrei să ai o vacanţă reuşită, trebuie să ţii cont de mai multe aspecte: cât timp ai la dispoziţie pentru vacanţă, destinaţia la care te gândeşti este potrivită pentru familia ta, cu ce ajungi până acolo etc.
Dacă vacanţa este scurtă şi bugetul destul de limitat, alege o destinaţie internă, mai aproape de casă, într-o zonă turistică drăguţă şi nu foarte aglomerată.
6. Refuză politicos invitaţiile care nu-ţi fac plăcere
De obicei, în preajma sărbătorilor de iarnă se fac tot felul de invitaţii. Te poate suna mătuşa cu care te vezi din an în Paşte să te cheme la ea sau poate că nişte cunoştinţe foarte insistente te invită la ele la petrecere.
Ei bine, dacă aceste invitaţii nu-ţi fac plăcere, mai bine refuză-le politicos. Nu ai vrea să-ţi strici vacanţa de sărbători ascultând poveşti plictisitoare sau suportând laudele altora. Decât să dai greş în acest fel, mai bine stai acasă de sărbători şi eşti mai liniştită