5 insule mai puțin populare pe care trebuie neapărat să le vizitezi
Divertisment · Calatorii / De Amalia Skelton, 16.08.2019

Atunci când planifici o vacanță de vis merită să iei în considerare și destinațiile mai puțin populare pentru că ți-ar putea depăși așteptările. Descoperă ce insule îți pot oferi peisaje mirifice și relaxare totală, chiar dacă nu fac parte din lista de destinații pline de turiști.

Cu ajutorul călătorilor experimentați îți putem dezvălui destinații noi pentru un concediu special. Dacă vei alege una dintre următoarele insule vei descoperi locuri de vis, despre care nu se vorbește foarte des, dar care te vor captiva prin decor și atmosferă. Vei regăsi ape de smarald, plaje cu nisip fin și natura luxuriantă, care te învăluie și te îndeamnă să lași deoparte grijile și stresul de zi cu zi.

 
Iată ce insule trebuie să incluzi pe lista prioritară pentru concediul tău:

 
1. Phu Quoc, Vietnam

Situată în sud-vestul Vietnamului, insula Phu Quoc te va impresiona cu siguranță. Jumătate din insulă este acoperită de jungla în tonuri variate de verde și este considerată parc național. Are plaje cu un nisip foarte fin și este una dintre cele mai mari insule din Vietnam, cu o întindere de 40km. 
Când mergi în vacanță acolo nu uita să guști din sosul de pește pentru că Phu Quoc este recunoscută pentru apele cu multă anșoa și poți fi sigur că sosul este proaspăt și are un gust intens. Vizitează și fermele unde se cultivă piper negru și perle, piețele locale organizate noaptea și participă la expedițiile organizate pentru pescuirea caracatițelor, care au loc după apusul soarelui.

 
2. Nusa Lembogan, Indonezia

Această insulă liniștită care se află la sud-est de Bali este apreciată atât pentru plajele impresionante, cât și pentru activitățile de scufundări cu peștii Mola-mola. Viața pe această insulă îți va inspira mult calm și este preferată de obicei de turiștii care vin cu un ruscac și aduc numai lucrurile esențiale pentru a se bucura de concediu. 
Este o destinație apreciată și de surferi datorită valurilor și culorii apei. Nu rata excursiile organizate de-a lungul coastei și mergi la fermele de alge marine. Apele transparente din Nusa Lembogan sunt ideale pentru a observa fauna marină, în special peștii și broaștele țestoase.

 
3. Tioman, Malaezia

Insula Tioman se reliefează ca o bijuterie de smarald datorită apelor de culoarea turcoazului, a plajelor cu nisip strălucitor și a decorului completat de palmieri. Poate fi destul de dificil să te deplasezi între diferitele plaje de pe insulă pentru că drumurile nu sunt foarte bine amenajate, dar dacă optezi pentru o mașină de teren nu vei avea probleme. 
Portul din Tekek are un aeroport și câteva magazine pe care le poți vizita, iar satul Juara este un sanctuar pentru broaștele țestoase. Precis vei observa câteva șopârle colorate intens și veverițele negre de pe această insulă renumită pentru biodiversitate. Dacă vei face scufundări este posibil să vezi șerpi de apă și rechinii de recif.

 
4. Malapascua, Filipine

Dintre cele 7.000 de insule din Filipine, Malapascua este un paradis de mici dimensiuni și singurul loc în care poți face scufundări alături de rechinii vulpe. Monad Shoal se află lângă Malapascua și este o insulă scufundată unde acești rechini trăiesc și vânează hrana. Nu sunt periculoși pentru oameni și se vor îndepărta dacă sunt speriați. Va fi o experiență uimitoare să înoți atât de aproape de ei și să-i atingi. Accesul spre insulă este rapid, din Cebu, care este conectat cu numeroase aeroporturi internaționale.

 
5. Koh Rong, Cambodgia

Pe coasta de sud a Cambodgiei, la aproximativ 25 km de Sihanoukville, se află insula Koh Rong. În cadrul arhipelagului Koh Rong vei regăsi și Koh Rong Sanloem, unde te poți relaxa în golful Saracen. Te așteaptă 3km de plaje cu nisip alb, bungalouri confortabile sau hoteluri bine utilate. Cea mai deosebită priveliște din acest loc este planctonul fosforescent care iluminează apa în timpul nopții. 
Între cerul înstelat și apa strălucitoare vei avea senzația că te afli într-o altă lume. Nu trebuie decât să alegi cea mai întunecată parte a plajei și să înaintezi în apă până la aproximativ 1m adâncime. După aceea fă mișcări rotative în apă și vei activa strălucirea intensă a planctonului. Cu cât faci mișcări mai energice, cu atât strălucirea se va intensifica. În Sanloem poți găsi și circuite speciale pentru biciclete, cascade interesante și un far care te va fascina cu povestea lui.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro