Alexandra Dinu, apariție superbă la petrecerea Pasquale Bruni de la Milano, alături de Dita Von Teese
Divertisment / 22.06.2015

Alexandra Dinu a avut o apariție superbă la petrecerea Paquale Bruni de la Milano, unde a fost invitatul special, alături de starul internațional Dita Von Teese.

Atât Alexandra cât și Dita von Teese au purtat bijuterii din noua colecție a brandului italian, inspirată de grădinile secrete din Milano.

Dacă Dita von Teese și-a accesorizat rochia albastră cu un colier cu diamante albe și cercei din același set, Alexandra Dinu a purtat cercei sub forma unor petale de flori și un inel masiv pe deget, toate piesele de bijuterie fiind realizate din aur galben, diamante albe, roz și albastre.

Lansarea noii colecții, “Giardini Segreti”, a fost găzduită de muzeul Case degli Atellani, acolo unde se poate găsi via cultivată de Leonardo Da Vinci, cât timp celebrul artist se afla la Milano pentru a picta “Cina cea de taină”.


Nu este pentru prima dată când Alexandra Dinu poartă celebrele bijuterii Pasquale Bruni. Anul trecut, la Festivalul de Film de la Veneția, actrița a purtat un superb colier în valoare de 100.000 de euro, iar anul acesta, la Cannes, și-a făcut apariția la premierele de film accesorizându-și ținutele tot cu bijuterii create de Pasquale Bruni.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro