A fost obeză şi râdeau toţi de ea. Cum a slăbit o femeie 30 de kilograme

Divertisment / 27.06.2016

O femeie din Anglia era obeză din copilărie, iar colegii râdeau de ea şi o jigneau. Ea a slăbit 30 de kilograme după ce a primit un diagnostic care a pus-o pe gânduri.

Abbigail Atkinson, din Hull, Anglia, are 28 de ani şi a se poate felicita pentru cea mai mare realizare din viaţa ei: a slăbit 30 de kilograme, o schimbare pe care nu o mai credea posibilă şi pe care a reuşit-o de una singură, cu toată ambiţia de care a fost în stare. Ce-i drept, nici nu prea avea încotro: din cauza alimentaţiei nesănătoase, a făcut pietre la vezica biliară şi sănătatea ei era pe butuci. Trebuia să facă ceva.

Mulţi se îngraşă din nepăsare, ăsta e adevărul. Mănâncă mult şi prost, iar apoi pierd lupta cu ei înşişi şi nu mai pot face nimic. La ea a fost altfel: când era copil, Abbigail a avut un accident auto care a marcat-o psihic. A dezvoltat un obicei compulsiv din a mânca cipsuri şi ciocolată când îşi amintea şi retrăia impactul. Aşa se simţea bine şi, o vreme, "terapia" a funcţionat fără probleme. Apoi a început să se îngraşe, din ce în ce mai mult, relatează
Daily Mail.

"Înainte de accident eram foarte slabă şi nu mâncam mult, dar după acesta mi-am găsit refugiul în mâncare, iar metabolismul meu s-a schimbat. Greutatea mea a explodat, iar când am trecut la gimnaziu am devenit ţinta colegilor mei, care mă agresau pentru că eram grasă. Îmi spuneau că sunt o vacă grasă sau grăsana, ceea ce mă făcea să mănânc şi mai mult", a povestit tânăra.

Dieta ei nesănătoasă a continuat şi în adolescenţă, apoi în viaţa de adult. Abbigail, care acum lucrează part-time ca bucătăreasă, îşi făcuse un obicei din a mânca un meniu mare de la McDonald la prânz, iar seara nu se sătura dacă nu dădea gata o pungă de cipsuri.


A ţinut-o aşa până în 2011, când a început să se simtă rău. Medicul a descoperit că avea calculi biliari, afecţiune cauzată de dieta proastă, iar atunci şi-a dat seama că alimentaţia deficitară nu rămâne fără consecinţe. "Nu realizasem cât de mult îmi afectase stilul meu de viaţă sănătatea până când am ajuns la doctor şi mi-a zis că am pietre la vezica biliară", a povestit ea.

Nevoită să se opereze, cu doi copii mici de crescut, o fetiţă de un an şi cealaltă de trei, Abbigail a înţeles că ajunsese într-un moment de cotititură. Mâncarea multă şi proastă începuse să-i distrugă sănătatea şi viaţa, aşa că avea nevoie de o schimbare majoră: trebuia să slîbească.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro