The Blind Side

The Blind Side / Povestea unui campion


Această dramă este bazată pe povestea adevărată a jucătorului de fotbal american Michael Oher, un adolescent afro-american, analfabet, și supraponderal, din Memphis, provenit dintr-o familie cu 13 copii în care tatăl a fost ucis, iar mama este dependentă de droguri. Plasat de şase ori în familii adoptive, el a fugit de fiecare dată pentru a duce o existență dificilă și periculoasă pe străzi.
Norocul băiatului se schimbă atunci când este adoptat de către soții Leigh Anne și Sean Touhy, care îi oferă un cămin stabil și îmbelșugat, multă iubire și compasiune și o educație corespunzătoare, înscriindu-l la un colegiu la care obține o bursă sportivă.

Îndrumat de către noii părinți, Michael Oher dobândește încredere în forțele proprii și este capabil să își valorifice potențialul, agilitatea, viteza, conștiinciozitatea și puterea de care dă dovadă impunându-l în atenția multor antrenori de fotbal de la colegiu. În cele din urmă, tânărul de culoare este selectat în echipa Baltimore Ravens și are șansa de a juca în campionatul american de fotbal profesionist, notează cinemagia.ro.
  • claudiu, duminică, 03.07.2016 20:06
    Filme

    Un alt film “de pus pe rana” este “Pay It Forward” (Da mai departe!), cu Haley-Joel Osment si Helen Hunt, un film despre valoarea empatiei si puterea unui simplu gest de a schimba lumea. “Inchisoarea ingerilor” face parte din cele mai bune 10 filme “ever”. Frumosul si emotionantul film “I Am Sam” (un rol extrem de greu pentru Sean Penn, dar si o explozie de talent a micutei, pe atunci, Dakota Fanning) este destul de greu de vazut, datorita emotiilor de tot felul care il incearca pe privitor.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro