15 oameni obişnuiţi care au slăbit enorm. Imaginile spun tot
Poveştile emoţionante ale unor oameni obişnuiţi sunt rezumate în aceste imagini care ne arată de unde au pornit şi unde au ajuns când au decis să-şi schimbe viaţa.
Să treci prin toate caznele, să obţii victorii, apoi să pierzi şi să o iei de la capăt, să strângi din dinţi şi să-ţi ucizi toţi demonii care nu-ţi dau pace, să striveşti toate ispitele, să cedezi, să disperi şi să te bucuri, să lupţi şi să reuşeşti - prin asta trec foarte mulţi dintre cei care se străduiesc să se schimbe, să renunţe la viaţa lor aşa cum era până atunci şi să întoarcă foaia - fie că luptă cu o dependenţă, fie că nu se mai suportau aşa cum erau înainte.
Când vine vorba despre slăbit, există un adevăr incontestabil: mulţi vor, puţini reuşesc. Dar cei care trec cu bine prin această experienţă demonstrează că a meritat tot efortul.
Bright Side a adunat fotografiile unor oameni obişnuiţi care au slăbit enorm, iar acestea arată distanţa incredibilă pe care aceştia au parcurs-o în timp din punctul în care au decis să se schimbe până la cel în care au reuşit.