10 imagini care au fost considerate scandaloase
Lupta pentru drepturi egale a produs imagini memorabile. Cândva aceste secvenţe au fost considerate scandaloase, azi ne reamintesc cât de nedreaptă era lumea odinioară.
Oamenii au luptat din greu pentru a obţine drepturile în care credeau şi de care noi ne folosim în mod obişnuit. Astăzi oricine poate alege să facă aproape orice doreşte câtă vreme asta nu afectează drepturile altora. Chiar şi cea mai excentrică ţinută stârneşte dezaprobare sau critici, dar este foarte departe de oprobiul public pe care l-ar fi provocat cu câteva decenii în urmă. Deşi pare greu de crezut, lucruri banale astăzi, precum costumul de baie de damă sau pantalonii purtaţi de femei erau ceva şocant în alte timpuri. Ca să nu mai vorbim de dreptul femeilor de a vota sau de cel al persoanelor de culoare de a urca în autobuzele în care doar albii aveau voie...
Oricât de nemulţumiţi am fi de lumea în care trăim acum, nu putem contesta că ne bucurăm acum de lucruri care acum par banale, dar altădată erau cu adevărat imposibile. Pornind de la acest adevăr, Bright Side prezintă o serie de imagini care în trecut au fost considerate scandaloase doar pentru că surprindeau spargerea unor bariere sociale şi încălcarea unor standarde greşite.