10 filme care ne fac să prețuim ce avem şi să fim recunoscători

Sărbătorile de iarnă vin mereu cu o efuziune de emoții pozitive, datorită reîntâlnirii cu vechi prieteni și reîntregirii familiei. Devenim mai buni, mai generoși, tocmai pentru că realizăm ce important este să putem serba un astfel de eveniment în pace, alături de cei dragi nouă. Trecerea într-un nou an ne face să tragem linie, să rememorăm lucrurile frumoase care ni s-au întâmplat, să ne facem planuri și să ne adunăm forțele pentru un nou început, pentru un nou start. Articolul de astăzi se referă la zece filme care au puterea să ne facă recunoscători pentru tot ceea ce avem. Să privim retrospectiv și să mulțumim pentru lucrurile bune din viața noastră. Gratitudinea este sentimentul cu cea mai mare forță de a ne ridica atunci când ne simțim triști, supărați, deprimați. Dacă suntem recunoscători, vom fi fericiți. Și asta pentru că, simțind recunoștința, activăm regiunile din creier care produc dopamină și serotonină. Antidepresivele de tipul Prozac și  Bupropion  ridică niveul de dopamină, respectv serotonină. Dar asta face și gratitudinea, fără efecte secundare și fără prescripții medicale. Citiți rândurile de mai jos și vă vor veni în minte zeci de motive pentru care să fiți recunoscători. Poveștile vă vor copleși, dar starea de bine de la final e garantată.

The Giver/Darul lui Jonas (lansat în România în septembrie 2014)

În martie 2014 se lansa în cinematografele din România SF-ul Divergent, cu Shailene Woodley, Kate Winslet şi Theo James, plasat într-un viitor distopic. Filmul îi învăţa pe tinerii spectatori valorile democratice prin portretizarea unei lumi totalitare, în care individul îşi pierdea identitatea. The Giver/Darul lui Jonas, lansat la câteva luni distanță, transmitea un mesaj cu o încărcătură la fel de mare. Spre deosebire de filmul Divergent, The Giver câştiga prin faptul că este o meditaţie asupra a ceea ce ne face umani. The Giver/Darul lui Jonas e o interpretare cinematografică a „Mitului peşterii”, alegoria lui Platon. Jonas (frumuşelul Brenton Thwaites) devine „filozoful” ce intră în posesia adevărului, toţi ceilalţi din comunitatea lui fiind „orbi”. Lumea în care trăieşte Jonas pare a fi una perfectă. Totul e sub
control. Frica, suferinţa şi războiul au dispărut. Nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoanei i s-a desemnat un rol în cadrul comunităţii, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greşeală. Când Jonas este ales Receptor al Amintirilor Comunităţii, de către Consiliul Înţelepţilor condus de personajul lui Meryl Streep, începe să vadă lumea cu alţi ochi.  Tânărul Jonas descoperă o lume nouă,
fascinantă, vie, plină de peisaje feerice, de emoţii, care îl atrage ca un magnet. Pentru că lumea în care trăiesc restul personajelor este una artificială și lipsită de evenimente, echipa de producţie - în frunte cu Ross Emery, directorul de imagine - a luat ad litteram sensul expresiei „viaţă lipsită de culoare”. Prin urmare, filmul începe în alb şi negru. Pe măsură ce Jonas începe să trăiască amintiri, în poveste începe să se insinueze culorile.