Povestirile mele din ultimul an, timp în care am cutreierat Bucureștiul în lung și în lat cu diverse vouchere, au fost din cele mai diverse.
V-am relatat și despre locuri frumoase cu oameni minunați, dar și situații mai puțin plăcute, generate de dezinteres și de neînțelegerea campaniei cu vouchere ca pe o reală metodă de promovare.
Înainte de a porni într-un nou periplu prin saloanele și spa-urile bucureștene mi-am propus să fac un rezumat și un top al locurilor pe care le-am vizitat până acum, locuri în care aș reveni cu cea mai mare plăcere și pe care vi le recomand cu drag.
Mai jos vă prezint lista locațiilor, cu precizarea tratamentelor de care am beneficiat:
Serviciile de la Epilpulsar (epilare IPL și tratament facial cu radio-frecvență tripolară), Keiko D'ORobanți (rejuvenare facială cu IPL), Dreamline (tratament facial cu ciocolată, tratament cu bambus, microdermabraziune cu jet de cristale) sunt la standarde ridicate, campaniile cu vouchere au fost tratate cu toată atenția, iar eu m-am simțit excelent atât pe timpul vizitelor, cât și ulterior tratamentelor urmate.
De asemenea la Gout Style am revenit pentru servicii de vopsit și coafat și după terminarea campaniei de vouchere, iar saloanele You Look Good, Michelle și Yanny Beauty m-au impresionat plăcut.
La capitolul excursii, voucherul achiziționat de la Fun Deal pentru Hotelul Pannonia Tower din Parndorf, Austria a fost o investiție foarte bună, iar Pensiunea Hanul Dorului din Moeciu și Vila Melania din Poiana Țapului mi-au plăcut în mod deosebit.
Pe segmentul HoReCa, pentru zona Centrului Vechi, dintre restaurantele vizitate aș vrea să menționez Arcade Cafe.
Nu în ultimul rând aș vrea să amintesc Bistro Jariștea, unde de asemenea am revenit cu plăcere și cu alte ocazii, precum și terasa Ștefan, localul care a devenit preferatul meu din Costinești.
Odată cu venirea toamnei voi reîncepe vizitele undercover și testarea servicilor, în principal pe bază de vouchere, experiențe pe care vi le voi împărtăși în articolele ce vor urma.
Pe curand! :)