Un membru al familiei este vegan? 6 idei pentru mesele împreună
Cum gătești mesele principale dacă un membru al familiei este vegan, iar restul sunt carnivori? Descoperă secretele meselor gustoase apreciate de toți membrii familiei.
La prima vedere pare foarte ușor să te adaptezi cerințelor unui meniu vegan. Elimini carnea de orice fel, lactatele, mierea sau berea. Cu toate acestea, dieta vegană nu este atât de simplă precum îți închipui, mai ales dacă la masă vor fi și persoane care nu sunt adeptele acestui meniu.
În cazul în care un membru al familiei este vegan nu este nevoie să servești numai salate de crudități, ci poți folosi soluții creative pentru ca masa să fie apreciată de toți cei prezenți. Chiar și rețetele clasice pot fi adaptate situației, astfel încât nimeni să nu aibă impresia că este forțat să urmeze un regim, dar și persoana vegană să poată să-și respecte noul stil de viață fără să trebuiască să refuze preparatele servite. Nu este nevoie să gătești mai multe feluri de mâncare, ci poți selecta rețete care să mulțumească pe toată lumea. În loc să pierzi mult timp în bucătărie, pregătește ceva pe placul tutror și petreceți cât mai mult timp împreună.
Iată ce soluții ai la dispoziție pentru a obține mese apetisante, chiar și când un membru al familiei este vegan:
1. Uită de tofu sau tempeh
Dacă le vei spune celor care preferă carnea că vrei să le servești tofu sau tempeh cu siguranță vor prefera să mânânce în oraș sau să comande mâncare. Pentru a evita o astfel de reacție cel mai bine este să realizezi o rețetă pe bază de cereale integrale alături de diferite garnituri care conțin carbohidrați complecși, plus multe vitamine și minerale. De exemplu, poți servi quinoa sau kamut cu mentă și lămâie, iar ca garnituri poți alege legumele rumenite la grătar, fierte la aburi sau piure de cartofi cu rozmarin.
2. Servește pizza
Da, ai citit bine. Pizza nu este interzisă pentru vegani. Depinde cum o prepari. Dacă știi cum să alegi ingredientele, schimbarea va fi apreciată chiar și de persoanele carnivore. Pizza poate fi o alegere inspirată în cadrul unui meniu vegan dacă înveți să realizezi toppinguri diferite și să uiți de brânză. Astfel, poți prepara un topping gustos din rucola, felii de vânătă și ridichi sau din humus, năut și spanac. În loc de ketchup poți alege sosul bechamel în variantă vegană.
3. Alege pâinea și untul de arahide sau semințe
Nu trebuie să te temi de pâine pentru că nu ai de-a face cu un meniu fără gluten. Majoritatea tipurilor de pâine pot fi consumate fără probleme de vegani. În loc de untul clasic servește 2-3 variante de unt de arahide, nuci sau semințe. De asemenea, poți alege și gemuri sau dulceață.
4. Ia în calcul și o masă în stil bufet suedez
Este adevărat că trebuie să te adaptezi opțiunilor culinare vegane, dar poți include și carne la masă. Cel mai ușor mod în care poți face acest lucru este să utilizezi varianta de bufet suedez, unde poți oferi legume, fructe, cereale sau piure, dar și friptură sau bacon rumenit.
5. Mizează pe rom, vodcă, gin și tequila
Deși nu pot consuma bere și vin, veganii pot să bea rom, vodcă, gin și tequila dacă nu conțin deloc lactate. Evită berea și vinul pentru că majoritatea sortimentelor sunt procesate folosind produse animale cum sunt albușurile de ou, cazeina sau gelatina.
6. La desert, nu uita de laptele de cocos
Mierea se află foarte des pe „lista neagră” a veganilor. Ciocolata neagră este un deliciu permis, astfel că o poți folosi fără probleme. Untul, ouăle, laptele și smântâna nu sunt consumate de vegani, astfel încât trebuie să alegi cu atenție desertul pe care îl servești. O soluție gustoasă este înghețata vegană, cu o lingură de lapte de cocos și topping de ciocolată neagră rasă.