Uleiul de porumb: util sau periculos în meniul zilnic?
Dietă & Fitness · Nutritie / 14.05.2019

Uleiul de porumb a devenit destul de controversat în plan nutrițional, existând avantaje, dar și efecte negative de care trebuie să ții cont. Se regăsește în margarină și alte mâncăruri procesate dar trebuie să-l eviți sau îl poți folosi ocazional?

Este adevărat că este mai ieftin decât alte uleiuri însă cât de sănătos este uleiul de porumb? Dacă și tu te-ai întrebat adesea dacă îl poți include ca ingredient în rețetele tale este momentul să clarificăm această dilemă.

 
Tipurile de grăsimi din uleiul de porumb

 
Grăsimile mononesaturate

Porumbul conține grăsimi, dar este vorba în principal despre grăsimi mononesaturate. Nu există grăsimi saturate sau de tip trans în boabele de porumb, ceea ce înseamnă că cele regăsite exclusiv în ele sunt sănătoase și utile pentru inimă. Dacă vei adăuga margarină sau unt la porumb vei crește însă proporția de grăsimi nocive pentru organism.

 
Grăsimile polinesaturate

Cantitatea de grăsimi polunesaturate din porumb este destul de redusă, de aproximativ 17% la 100g de boabe de porumb fiert.

 
Grăsimile saturate 

Compoziția uleiului de porumb este diferită de cea a boabelor, având aproximativ 12,7% grăsimi mononesaturate, 58.7% grăsimi polinesaturate și 24,2% grăsimi saturate.

 
Poți folosi uleiul de porumb pentru prăji ingredientele rețetelor?

Are un punct ridicat de ardere, fiind ideal pentru rumenirea alimentelor. Este un ulei des folosit în cadrul rețelelor de mâncare de tip fast food, 70% dintre aceste localuri utilizându-l pentru a obține cartofi prăjiți crocanți. 

 
Beneficiile uleiului de porumb

 
Dacă ai grijă să-l consumi în cantități moderate uleiul de porumb îți poate oferi următoarele avantaje potențiale:

 
1. Reducerea colesterolului

Uleiul de porumb conține fitosteroli, compuși care au o structură similară cu a particulelor de colesterol și ar putea diminua nivelul lui în organism. În cadrul studiilor realizate s-a observat că o dietă cu un conținut redus de ulei de porumb favorizează absorbția unei cantități mai mici de colesterol din restul alimentelor.

 
2. Reducerea riscului de boli cardiace

Dacă ai grijă la cantitatea consumată acest ulei poate face bine inimii. Important este să nu reprezinte mai mult de 5% din totalul de calorii la nivel de zi.

 
3. Protecția pielii

Poți aplica acest ulei pe piele, fiind ideal pentru un masaj hidratant. Va catifela pielea aspră și va fi ușor absorbit, fără să lase un film gras.

 
4. Protecția ochilor

Luteina din componența uleiului de porumb previne efectele negative ale radicalilor liberi și reduce riscul de cataractă.

 
Riscurile consumului de ulei de porumb

În cazul unui consum excesiv de ulei de porumb pot apărea următoarele efecte negative:

 
1. Reacții alergice

Dacă ești alergic la porumb nu vei putea consuma nici uleiul. Simptomele vor fi iritațiile, umflăturile, starea de greață și vomă. De asemenea, proteinele specifice acestui ulei pot provoca și crize de astm.

 
2. Risc crescut de cancer de prostată

Există numeroase studii care arată o legătură directă între consumul ridicat de grăsimi saturate și un risc crescut de cancer de prostată. Fii atent cât de mult ulei consumi.

 
3. Toxicitate pentru ficat

Foarte multe mărci de ulei de porumb conțin un produs modificat genetic, ceea ce favorizează toxicitatea crescută și posibilitatea leziunilor la nivelul ficatului.

 
4. Poate afecta inima

În cazul în care suferi deja de afecțiuni cardiovasculare trebuie să nu depășești o linguriță de ulei de porumb pe zi deoarece conține mai multe grăsimi de tip Omega-6 decât acizi grași Omega-3.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro