Alimentaţia are un rol esenţial atât în menţinerea elasticităţii pielii, cât şi în prevenirea bolilor care îţi pun în pericol sănătatea. Află de la medicul nutriţionist Mihaela Bilic care sunt cele mai bune alimente pentru femei!
Alimentaţia are un rol esenţial atât în menţinerea elasticităţii pielii, cât şi în prevenirea bolilor care îţi pun în pericol sănătatea. Află de la medicul nutriţionist Mihaela Bilic care sunt cele mai bune alimente pentru femei!
Iată care sunt cele mai sănătoase alimente pe care orice femeie trebuie să le includă în planul său alimentar, potrivit recomandărilor oferite de medicul nutriţionist Mihaela Bilic în cartea sa "Sănătatea are gust"!
Locul 1: Lactatele degresate
Datorită conţinutului bogat în calciu şi vitamina D, produsele lactate sunt recomandate de medicul nutriţionist ca fiind în topul listei celor mai bune alimente pentru femei. Aportul însemnat de calciu şi absorbţia lui, favorizată de prezenţa vitamine D, va preveni apariţia osteoporozei care se dezvoltă în perioada adultă.
De asemenea, pe lângă lactate mai există numeroase alte alimente bogate în calciu şi care sunt recomandate, în cazul în care nu obişnuieşti să consumi lactate sau ai intoleranţă la lactoză. Numeroşi medici specializaţi în medicina naturistă şi alimentaţia vegană/raw recomandă susanul şi laptele din susan, datorită aportului însemnat de calciu uşor absorbabil (25 de grame conţin aproape 1000 miligrame de calciu plus proteine, vitamine A, E, B, potasiu, fier, magneziu, zinc). Alte alimente bogate în calciu: verdeţurile (spanac, broccoli, pătrunjel), migdalele, seminţe de cânepă (sursă de omega 3 şi calciu), soia, germenii de lucernă, pasta de susan (tahina), amarant, sardine şi fructe uscate (caise, smochine, curmale).
Atenţie! Laptele de vacă în exces dăunează grav sănătăţii!
Laptele de vacă nu trebuie consumat în cantităţi exagerate, după cum am aflat din discuţiile purtate cu prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. “O persoană adultă, sănătoasă, nu trebuie să consume mai mult de 3 pahare de lapte pe săptămână. Dacă se depăşeşte această cantitate, există riscul de a scoate calciul din oase. De asemenea, s-a constatat că mai mult de trei pahare de lapte pe săptămână cresc prevalenţa cancerului de sân şi de prostată”
Locul 2: Sardinele
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic susţine că sardinele sunt o sursă importantă de acizi esenţiali omega-3, calciul şi fier care hrănesc organismul. În plus,, acizii graşi au grijă de piele, păr, unghii, inimă şi creier, un motiv în plus pentru a-i include în dietă.
Alte surse importante de acizi esenţiali omega-3: seminţele de in, seminţele de dovleac, somonul, avocado, tonul, macroul, heringul, anşoa şi nucile.
Locul 3: Soia şi produsele derivate din ea
Datorită conţinutului bogat în fitoestrogeni, soia şi produsele care se prepară din ea ne protejează inima de boli şi previn apariţia cancerului la sân.
Locul 4: Roşiile
Licopenul, o substanţă care abundă în roşii are rolul de a preveni îmbătrânirea prematură a pielii şi îi oferă protecţie împotriva razelor ultraviolete.
Locul 5: Ciocolata cu un conţinut de peste 70% cacao
Desertul preferat al multor femei este şi unul sănătos dacă este ales corect. Bucăţile de ciocolată neagră (cu peste 70% cacao) sunt bogate în antioxidanţi care neutralizează radicalii liberi, împiedicând astfel îmbătrânirea prematură.
Alte surse de antioxidanţi: ceai verde, afine, mure, zmeură, căpşuni, struguri negri, prune, stafide.