Te îmbeți mai ușor în diferite faze ale ciclului menstrual?
Cu siguranță știi deja care sunt simptomele sindromului premenstrual, dar există vreo legătură între fazele ciclului menstrual și efectul alcoolului asupra organismului?
Majoritatea femeilor recunosc deja felul în care se simt în apropierea menstruației, în special crampele, starea de tensiune sau tendința spre anxietate sau depresie. Deși sindromul premenstrual are efecte complexe, nu determină răspunsul organismului la toți factorii care intră în circulație. Contează foarte mult să știi până unde ajunge impactul modificărilor hormonale. În acest mod vei putea lua măsuri pentru a te simți mereu bine în toate fazele ciclului menstrual.
Acneea
În perioada de dinaintea menstruației ai putea observa câteva coșuri care se vindecă mai greu. La fel ca și pofta de dulciuri sau durerile de cap, acneea legată de menstruație nu are încă o explicație certă, dar cu siguranță face parte din manifestările sindromului premenstrual. În cazul în care nu ești sigură dacă acneea are legătură cu variațiile nivelulului de hormoni, fă-ți un jurnal și notează-ți datele la care apar coșurile. Dacă apar sau se agravează mereu în săptămâna dinaintea menstruației, cel mai probabil acneea ta este în legătură directă cu modificările hormonale.
Este posibil ca în afară de sindromul premenstrual acneea să aibă și altă cauză cum ar fi dieta. Meniul zilnic este factorul de la care trebuie să începi atunci când analizezi ce anume cauzează apariția acneei. Potrivit studiilor de specialitate o lipsă de zinc poate determina apariția acneei la vârsta adultă.
Zincul este un mineral esențial pentru refacerea organismului și creează un strat protector care permite pielii să aibă un aspect proaspăt și catifelat. Pentru a te asigura că meniul tău conține cantitatea necesară de zinc alege cât mai des carnea roșie, stridiile și nucile crude. De asemenea, poți lua un supliment care conține zinc, dar specialiștii îți recomandă să nu depășești 30mg zilnic.
Dacă ai făcut plajă recent este posibil și să suferi de „acneea estivală”. Razele ultraviolete usucă pielea, provocând ulterior un exces de sebum care astupă porii. Ca prim pas trebuie să te asiguri că ți-ai curățat pielea cu un gel blând înainte de a aplica protecția solară. În continuare alege o cremă non-comedogenică pentru a preveni atât efectele negative ale expunerii la soare, cât și acneea și punctele negre. Citește cu atenție etichetele și nu uita că la finalul zilei, după ce îndepărtezi crema de protecție solară, trebuie să aplici o cremă hidratantă pentru a preveni arsurile sau petele pigmentare.
Dacă ai observat că-ți apar coșuri și ai acumulat kilograme în plus, iar părul facial este mai vizil este posibil să suferi de sindromul ovarului polichistic, în loc să fie vorba despre sindromul premenstrual. Femeile care au fost diagnosticate cu această afecțiune prezintă un exces de hormoni androgeni, având ovarele de o mărime mai mare. Suprafața externă ovarelor este acoperită de un număr ridicat de foliculi. Principala diferență dintre sindromul ovarului polichistic și sindromul premenstrual este că în cazul primei afecțiuni vei observa că menstruația apare la intervale neregulate. Dacă este vorba despre sindromul premenstrual sângerarea menstruală va continua să apară la aceleași intervale în fiecare lună.
Alcoolul
Dacă te îmbeți după câteva pahare, poți fi tentată să crezi că nivelul de hormoni ar putea influența efectul alcoolului asupra organismului. În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității Stanford s-a constatat că femeile sunt mai vulnerabile la efectele alcoolului în faza ciclului menstrual situată între ovulație și apariția menstruației. Impactul consumului de alcool este mult mai redus asupra femeilor care au deja menstruație sau care tocmai au trecut de această perioadă.
Cu toate acestea, există încă mult scepticism, cu privire la rezultatele obținute. În opinia altor cercetători studiul nu arată în mod clar că hormonii sunt factorul care determină efectele alcoolului asupra corpului femeilor, ci susțin că oricum efectul este mai puternic pentru că femeile au un organism de dimensiuni mai mici față de bărbați.
„Femeile au o toleranță mai redusă la alcool pentru au o greutate mai mică. Nu consider că probele prezentate sunt concludente pentru a stabili să alcoolul are efecte notabile în funcție de diferitele faze ale ciclului menstrual”, a declarat dr. Stephen Atkin, endocrinolog de la Universitatea Hull.
Opinia acestuia este susținută și de dr. Catherine Collins, nutriționist de la spitalul St. George din Londra. „Femeile se confruntă cu retenția de lichide în perioada de dinaintea menstruației. Dacă în circulație există mai multe lichide va fi nevoie de mai mult alcool pentru a se îmbăta, nu de mai puțin”, explică aceasta.