Te ajută sau nu vinul roșu să trăiești mai mult?
Dietă & Fitness · Nutritie / 27.04.2019

În anii '90, unii cercetători au observat că francezii aveau tendința de a avea un risc scăzut de boli de inimă, în ciuda faptului că mâncau multe grăsimi saturate.

Numind acest lucru paradoxul francez, cercetătorii speculau că vinul roșu putea proteja organismul de bolile de inimă. La începutul anilor 2000, corelațiile au început să se înmulțească, ajungându-se la concluzia că o dietă mediteraneană poate crește speranța de viață. O componentă a acestei diete este vinul roșu. 

Cât de sănătos este vinul roșu?


Chiar și printre cei care țin o dietă mediteraneană sănătoasă, cei care beau vin în mod regulat și în cantități moderate (1-2 pahare pe zi, în special vin roșu, consumat la masă) trăiesc mai mult decât persoanele care beau mai puțin sau mai mult. Un studiu a constatat că bărbații italieni de vârstă mijlocie, care au băut până la cinci pahare de vin pe zi, au avut tendința de a trăi mai mult decât bărbații care beau mai mult sau mai puțin alcool.

În timp ce unele cercetări recente privind grăsimile saturate fac paradoxul francez să pară mai puțin paradoxal, adică există unele dezacorduri cu privire la faptul că grăsimile saturate sunt cu adevărat nesănătoase, interesul public și științific pentru beneficiile aduse longevității de către vinul roșu încă este unul puternic. Din păcate, dovezile care susțin aceste beneficii sunt împărțite.

De exemplu, un studiu din 2017 din revista Circulation a descoperit că cea mai mare parte a dovezilor sugerează că un consum de vin roșu scăzut către moderat este bun pentru inimă. Și există multe cercetări care corelează consumul scăzut de alcool cu o viață mai lungă. Pe de altă parte, un studiu publicat în revista The Lancet a concluzionat că și cantitățile foarte mici de alcool cresc riscul de cancer și moarte precoce.

Constatările sunt inconsistente, dar cercetătorii încearcă să găsească explicații. În timp ce vinul roșu a fost sub lumina reflectoarelor, există dovezi că orice tip de alcool, atât timp cât este consumat cu moderație, poate oferi beneficii pentru longevitate.

Alcoolul ar putea fi benefic prin mecanisme biologice, cum ar fi creșterea nivelului colesterolului sănătos, afectând mecanismele de coagulare și trombocitele din sânge sau afectând sistemul vascular. Unii dintre cei mai în vârstă adulți tind să bea alcool cu moderație.

Dar una dintre provocările în evaluarea efectelor asupra sănătății aduse de vinul roșu este faptul că alte variabile ale stilului de viață pot influența doezile. De exemplu, un studiu publicat în 2006 a examinat achizițiile alimentare ale oamenilor și a constatat că persoanele care beau vin au tendința să cumpere alimente mai sănătoase decât băutorii de bere. În cazul în care băutorii de vin mănâncă mai sănătos decât majoritatea, s-ar putea explica unele beneficii ale vinului pentru longevitate. Este posibil ca asocierea să nu aibă nimic de-a face cu consumul de alcool, ci mai degrabă cu lucrurile care vin pe lângă consumul de alcool. Persoanele care beau alcool pot pur și simplu să socializeze mai mult, având parte de mai multe beneficii pentru sănătate. Ar putea să nu sufere de boli care să descurajeze consumul de alcool. Acestea sunt toate explicații posibile pentru legătura dintre longevitate și consumul de alcool.

Dar există câteva componente unice ale vinului roșu, care nu se găsesc în alte tipuri de alcool. Iar acestea pot fi deosebit de sănătoase. Vinul roșu conține compuși bioactivi, inclusiv flavonoide și fenoli, care au fost corelați cu diverse beneficii pentru sănătate. Multe studii privind vinul roșu s-au concentrat asupra efectelor resveratrolului, un compus regăsit în coaja strugurilor. Concentrația de polifenoli și mai ales de resveratrol este de 10 ori mai mare în cazul vinului roșu decât în cazul altor băuturi alcoolice.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro