Sănătatea ta: 6 secrete despre cartofii prăjiţi. Descoperă cât rău îţi fac!
Cartofii prăjiţi se află în topul alimentelor de evitat pentru un regim de slăbit, dar continuă să fie o atracţie puternică, mai ales în momentele de slăbiciune, când excesele alimentare au rol de consolare sau de eliminare a stresului. Iată 6 secrete despre cartofii prăjiţi, care te-ar putea convinge să cedezi mai rar în faţa tentaţiei delicioase.
Cartofii prăjiţi se află în topul alimentelor de evitat pentru un regim de slăbit, dar continuă să fie o atracţie puternică, mai ales în momentele de slăbiciune, când excesele alimentare au rol de consolare sau de eliminare a stresului. Iată 6 secrete despre cartofii prăjiţi, care te-ar putea convinge să cedezi mai rar în faţa tentaţiei delicioase.1. Cartofii prăjiţi sunt originari din Belgia
Consumaţi timp de mii de ani doar de incaşi, cartofii au sosit în Europa abia la sfârşitul secolului al XVI-lea, iar intrarea lor în bucătăria europeană nu a fost deloc rapidă. În prezent, în Belgia se consumă cea mai mare cantitate de cartofi prăjiţi pe cap de locuitor dintre toate ţările europene, iar Olanda este pe locul 2.
Atracţia belgienilor către cartofii prăjiţi datează de acum peste 300 de ani, când ţăranii au început să prăjească cartofi sculptaţi în formă de peşte pe timpul iernii, când râurile erau îngheţate şi pescuitul imposibil.
2. Până la jumătate din valoarea nutriţională a cartofilor prăjiţi este asigurată de grăsime
În cazul cartofilor prăjiţi cumpăraţi la fast food, aproape jumătate din valoarea nutriţională completă provine din grăsimile absorbite în timpul prăjirii. Pentru cartofii prăjiţi de la McDonald's, grăsimea absorbită de cartofii prăjiţi asigură până la 45% din totalul valorii nutriţionale.
3. Cartofii prăjiţi pot avea un impact grav asupra nivelului colesterolului
Atunci când sunt prăjiţi în uleiuri vegetale parţial hidrogenate, cartofii absorb grăsimile trans ce dereglează echilibrul colesterolului din corp. Grăsimile trans cresc nivelul LDL, colesterolul "rău" şi îl scad pe cel al HDL, colesterolul "bun". În plus, atunci când uleiul nu este schimbat la timp, cartofii prăjiţi pot conţine şi compuşi cancerigeni.
4. Cartofii prăjiţi nu sunt întotdeauna potriviţi pentru vegetarieni
Vânduţi de cele mai multe restaurante fast food ca aliment vegetarian, cartofii prăjiţi pot conţine şi grăsimi sau arome de origine animală sau pot fi prăjiţi în uleiul folosit şi pentru carne.
McDonald's a plătit 10 milioane de dolari în 2002 unor grupări de hinduşi revoltaţi, care descoperiseră că în procesul de producţie cartofii sunt trataţi cu extract de vită.
5. În exces, cartofii prăjiţi ar putea favoriza apariţia cancerului
Cele mai multe studii de specialitate nu au găsit o legătură concludentă între consumul de cartofi prăjiţi şi cancer, dar un studiu realizat la Universitatea din Maastricht dă motive de îngrijorare. Realizat în Olanda pe 120.000 subiecţi cu vârsta între 55 şi 70 ani, studiul arată o legătură între acrilamida conţinută de cartofii prăjiţi şi cancerul la rinichi. Acrilamida este o substanţă puternic oxidantă, mutagenă şi neurotoxică.
O cercetare de acelaşi tip realizată la Harvard nu a descoperit vreo legătură, dar rezultatele studiului din Olanda par mai relevante în condiţiile în care cartofii prăjiţi sunt consumaţi în exces în această ţară.
6. În cât timp consumi caloriile dintr-o porţie medie de cartofi prăjiţi?
Dacă pofteşti la cartofi prăjiţi, dar nu vrei să suporţi efecte asupra siluetei, vei avea de transpirat destul de mult după o porţie medie de cartofi prăjiţi de la McDonald's.
Pentru a arde complet caloriile, vei avea nevoie fie de 58 minute de mers pe bicicletă, fie 55 minute de tenis, fie de 47 minute de aerobic în ritm alert.