Pot influenta alimentele somnul?
Dietă & Fitness · Nutritie / 31.10.2005

Legatura dintre alimentatie si somn este complexa si contine multe exagerari. Cu siguranta insa, variatii patologice ale comportamentului alimentar modifica somnul. Toata lumea stie ca dupa o masa foarte copioasa ai un somn greu si agitat, si invers, daca ti-e foame nu poti dormi.

Persoanele care sufera de bulimie, dar cu greutate normala, nu au probleme cu somnul, dar obezii au, manifestandu-se sub forma apneelor obstructive nocturne. Acestea se caracterizeaza prin opriri temporare ale respiratiei cu o durata variind intre 30 de secunde pana la un minut.

Mecanismul acestui colaps al cailor respiratorii superioare implica variatii ale musculaturii faringelui, limbii si gatului. Rezulta un somn agitat, incomplet ca stadii, instalandu-se treptat o "datorie de somn", cu senzatie de somnolenta in timpul zilei. Prin slabire se constata adesea normalizarea somnului. Sforaitul este insa datorat unei deformari a cailor aeriene superioare, favorizat de varsta si alcool.


Alcoolul, prin efecte psihotrope, poate favoriza somnul, dar nu la toata lumea. Efectele alcoolului asupra somnului depind mult de cantitatea consumata. La un nealcoolic, o cantitate moderata de alcool faciliteaza somnul. Alcoolicii cronici sufera de insomnie.

Studiile dr. Judith Wurtman din Massachussetts au aratat ca la unele persoane, un pahar cald cu lapte produce somnul dorit, datorita continutului in compusi asemanatori morfinei, cu proprietati hipnotice. Din contra, la altii, laptele daca este tolerat, laptele poate produce insomnie. Aceeasi variatie a fost observata si in cazul consumului inainte de culcare de
prajituri si biscuiti.

Legatura posibila dintre lapte si somn popate aparea insa mai dramatic la nou-nascuti. Conform unui studiu realizat la Universitatea din Bruxelles, nou-nascutii care trec la laptele de vaca pot avea perioade variabile de insomnie. In astfel de cazuri, trecerea la un regim lipsit de lapte de vaca poate restabili somnul linistit si de lunga durata.

In producerea somnului sunt implicati mai multi factori, mai ales cei chimici, cum sunt neurotransmitatorul serotonina si hormonul
melatonina. Ambii compusi provin din aminoacidul triptofan care se gaseste in multe alimente, dulciuri.

Aceeasi mare variatie individuala s-a observat si la efectul cofeinei. La majoritatea oamenilor, cafeaua trezeste si da insomnii, dar la unii mari bautori de cafea se observa din contra lipsa efectului de modificare a somnului. Mesele copioase, luate tarziu produc insomnie, iar cina usoara, cu fainoase o favorizeaza. O masa de seara compusa din zaharuri complexe (fainoase) favorizeaza aparitia somnului.



Informatiile au fost preluate din cartea "Totul despre alimentatia sanatoasa", de Radu M. Olinescu, Bucuresti, Editura Niculescu, 2000, www.niculescu.ro

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro