Nutritia pentru copii
Dietă & Fitness · Nutritie / De Lygia Alexandrescu
Lector univ. Drd. - Facultatea de Educatie Fizica si Sport, USH,
Consultant Nutritie - Centrul de slabire si consultanta nutritionala "Natural Silhouette" -021.650.46.50; 0721.091.762, 21.09.2004

Recomandarile nutritionale specifice copiilor sunt importante intrucat asigura dezvoltarea sanatoasa si armonioasa a acestora.

Copii fiind, ni s-a spus ca "dulciurile nu sunt bune si ne vor strica dintii", iar noi ascultam sfaturile adultilor care se straduiau sa urmam principiile unei nutritii sanatoase. Insa ce se intampla cand noi crestem, devenim adulti si responsabili de binele nutritiv al copiilor nostri? Excluzand mamicile care au instruire speciala in domeniu (care lucreaza in sfera medicinei, biochimiei, etc.), restul au diverse si justificate incertitudini legate de modul in care trebuie hranit copilul lor.


Intr-adevar, dulciurile nu le fac bine si le strica dintii, dar cum stim daca dincolo de acest principiu elementar, copiii nostri primesc nutrientii necesari unei dezvoltari sanatoase?

Daca pana la 2 ani se stiu cu exactitate alimentele, modul si momentul la care trebuie introduse acestea in dieta bebelusului, o etapa esentiala din punct de vedere nutritional si psihologic este cea cuprinsa intre 2 si 6 ani, cand se pun bazele comportamentului alimentar pentru copilul care va deveni adult.

Ca si adultilor, copiilor le place diversitatea si au nevoie de ea. Si tot ca adultii, copiii au nevoie sa urmeze principiile piramidei nutritionale, in care sunt incluse toate grupele de alimente necesare unei vieti sanatoase. Diferenta ar trebui sa apara doar la dimensionarea portiilor.


Orientativ, iata cateva exemple de grupuri de alimente esentiale in dezvoltarea armonioasa a copiilor:

1. Paine-Cereale-Orez
Toate aceste produse contin carbohidrati complecsi, vitamine si minerale, cu atat mai mult cu cat se va alege varianta lor integrala.

2. Legume
Acestea trebuie servite la trei mese distincte, in forma proaspata sau gatite in abur, pentru a se pastra in procent cat mai mare enzimele si nutrientii componenti. In aceasta categorie de alimente intra salata verde, rosia, ardeiul, morcovul, broccoli, conopida, telina, fiind surse bogate de vitaminele A si C. Mazarea si fasolea verde sunt surse bogate de proteine si fibre alimentare.


3. Fructe
Trebuie consumate de cel putin doua ori pe zi in forma proaspata, pentru a beneficia de complexul de vitamine si fibre alimentare pe care il ofera. Bauturile comerciale din fructe nu se considera ca si aport de fructe, spre deosebire de sucurile proaspete de fructe preparate in casa. Toate fructele sunt recomandate si deci nu se vor evidentia unele in mod special. Fructele uscate trebuie sa se consume cu apa pentru a usura digestia.

4. Branza-Lapte-Iaurt
Se recomanda sa se consume de doua ori pe zi in varianta degresata partial deoarece sunt o buna sursa de calciu. Portiile zilnice ar putea contine un pahar cu lapte, 150g de iaurt si 50g de branza proaspata sau cascaval. Pizza si inghetata nu sunt considerate a fi surse directe de lactate si trebuie consumate in cantitati limitate.


5. Carne-Peste-Oua-Nuci
Doua portii din aceasta categorie alimentara sunt recomandate zilnic pentru a acoperi nevoia de proteine. Cu exceptia nucilor, toate aceste alimente trebuie fierte bine, eliminate grasimea si pielea si consumate fierte sau la gratar si nu prajite in ulei. De evitat din aceasta categorie: mezelurile, sunca, carnatii si untul de arahide.

6. Mirodeniile
Pot fi folosite in functie de gusturile copilului, insa sarea trebuie limitata. Folosirea untului nesarat la gatit ar fi un mod prin care se poate evita aportul suplimentar de sare. Cand copilul prefera supele, nu folositi supe procesate din comert, ci pregatiti una proaspata in casa.

7. Bauturi
Din start trebuie evitate bauturile cu zahar. Sucul proaspat de fructe, laptele degresat si apa plata sunt alegerile sanatoase din aceasta categorie.

Cercetari recente au aratat ca aceste recomandari nutritionale nu ajuta doar la cresterea unui copil sanatos si puternic, ci ii imbunatateste si performanta fizica si mentala, luand astfel un start sanatos in viata.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro