Gata cu regretele! 4 deserturi vegane pentru silueta de vară
Ce este mai plăcut decât un desert delicios? Unul care nu te face să te simți vinovată. Încearcă și tu variantele de deserturi vegane propuse de nutriționiști pentru a combina gustul bun cu sănătatea și frumusețea.
Te-ai obișnuit să asociezi deserturile cu excepțiile de la dietă sau rotunjimile inestetice? Dacă alegi ce consumi nu vei fi nevoită să faci un compromis între greutatea dorită și dulciuri, ci le vei putea savura fără să petreci timp suplimentar la sală. Optează pentru deserturi vegane, gata în cel mult 10 minute, care nu te obosesc în zilele călduroase și te ajută să te menții în formă.
Iată ce deserturi vegane trebuie să încerci și tu chiar de astăzi:
1. Budincă de banane și papaya
Timp de preparare: 5-7 minute
Porții obținute: 2
Ingrediente:
- 1 ½ banană, curățată de coajă și tăiată bucăți;
- o cană de miez de papaya, tăiat cubulețe.
Cum se prepară:
Amestecă ingredientele cu blenderul până când obții un amestec fin.
Cum se servește:
- cu un topping din afine proaspete și scorțișoară;
- cu o lingură de unt de migdale, amestecat cu ingredientele sau pus deasupra;
- cu 2 linguri de tahini, lăsând amestecul la rece timp de 30 de minute pentru ca aromele să se combine.
2. Budincă de banane cu nuci caju
Timp de preparare: 6 minute
Porții obținute: 2
Ingrediente:
- o cană de nuci caju, lăsate la înmuiat peste noapte;
- ½ cană de apă;
- 2 banane curățate de coajă și tăiate felii.
Cum se prepară:
Scurge bine nucile caju și pune-le în blender cu banana. Mixează și adaugă apa treptat, până când obții consistența potrivită pentru budincă.
Cum se servește:
- pune budinca peste o cană de căpșuni proaspete și servește decorat cu frunze de mentă proaspătă;
- servește budinca alături de felii de piersică și caisă, cu miez de nucă de cocos neîndulcit drept topping.
3. Bile crocante cu fructe confiate și nuci
Timp de preparare: 10 minute
Porții obținute: 30 de bucăți
Ingrediente:
- o cană de caise confiate, lăsate la înmuiat o oră;
- o cană de curmale confiate, lăsate la înmuiat o oră (păstrează apa);
- ½ cană de smochine confiate, lăsate la înmuiat o oră;
- o cană de migdale sau nuci, lăsate la înmuiat pe timpul nopții;
- ½ cană miez de nucă de cocos neîndulcit.
Cum se prepară:
Amestecă toate ingredientele (în afară de nuci sau migdale) cu blenderul și formează bile. Dacă aluatul este prea dens adaugă o parte din apa de la curmale. Pune o migdală întreagă în mijlocul fiecărei bile. Le poți păstra la frigider până la 2 săptămâni. Servește presărat cu pudră de roșcove sau de cacao.
4. Halva cu miere, migdale și tahini
Halvaua este un desert foarte popular în Orientul Mijlociu, unde este preparată de obicei din semințe de susan măcinate. Tahini este o variantă mai fină, cu o consistență asemănătoare cu a untului de arahide, care modifică ușor gustul clasic.
Timp de preparare: 10 minute
Porții obținute: 20-24 de bucăți
Ingrediente:
- 1 ½ cană de migdale;
- ½ cană de tahini;
- 3 linguri de miere;
- o linguriță de extract de vanilie.
Cum se prepară:
Mărunțește migdalele folosind un robot de bucătărie, până când obții o pudră fină. Adaugă restul ingredientelor și mixează bine. Tapetează o tavă cu hârtie de copt și întinde amestecul obținut , apăsând pentru a crea o înălțime egală. Lasă la frigider 1-2 ore, apoi taie halvaua. Opțional poți adăuga în amestec o linguriță de pudră de cacao sau de roșcove.