Dr. Oz: 5 soluţii naturale care-ţi întăresc imunitatea şi te feresc de răceală
Există numeroase soluţii naturale care te ajută să ai un sistem imunitar puternic şi să previi răcelile în sezonul rece. Descoperă ce trucuri aplică Dr. Oz ca să-şi întărească imunitatea!
Alimente pe care le ai deja în bucătărie pot să-ţi protejeze sistemul imunitar şi să te ferească de răceli. Apelează cu încredere la următoarele soluţii recomandate de celebrul Dr. Oz:1. Uleiul de oregano
Acest ulei are un efect purificator în interiorul intestinului, curăţându-l de toxine. Acest lucru favorizează o digestie eficientă, astfel că sistemul tău imunitar va beneficia de o protecţie ridicată.
Dr. Oz recomandă să iei uleiul de oregano în doze de câte 200 miligrame de trei ori pe zi.
2. Cruciferele
Asigurând detoxifierea ficatului, celulele sistemului imunitar vor avea terenul propice pentru a se păstra sănătoase. Astfel, sistemul imunitar va fi mai puternic, la fel şi protecţia împotriva răcelilor de sezon.
Dr. Oz îţi recomandă să consumi broccoli, conopidă, varză şi gulii pentru a asigura detoxifierea ficatului.
3. Avocado
Acest fruct curăţă glandele suprarenale şi îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului imunitar. De asemenea, asigură organismului grăsimi sănătoase şi antioxidanţi care împiedică apariţia dezechilibrelor hormonale.
Dr. Oz îţi recomandă să consumi un sfert de avocado în fiecare zi!
4. Pătrunjelul
Dr. Oz îţi recomandă să foloseşti frunzele proaspete de pătrunjel nu numai pentru a orna mâncărurile, ci să-l presari din abundenţă peste salate, ciorbe şi orice alte mâncăruri. Trebuie să ştii că pătrunjelul are un conţinut extrem de bogat în clorofilă şi vitamina C care întăresc imunitatea, are efect antiinflamator şi curăţă organismul de toxine.
5. Ghimbirul
Împiedică acumularea toxinelor în plămâni şi sinusuri, protejând corpul de infecţii respiratorii. De asemenea, curăţă sistemul limfatic care este cunoscut drept "sistemul de canalizare a organismului".