Dr. Oz: 5 alimente care-ţi strică buna dispoziţie. Descoperă de ce!
Dietă & Fitness · Nutritie / 09.04.2013

De câte ori nu ţi s-a întâmplat să începi săptămâna total lipsită de energie sau cu un consum ridicat de cafea? Dr. Oz susţine că alimentaţia ta este responsabilă de această stare. Află de ce!

De câte ori nu ţi s-a întâmplat să începi săptămâna total lipsită de energie sau cu un consum ridicat de cafea? Dr. Oz susţine că alimentaţia ta este responsabilă de această stare. Află de ce!

 

Dacă eşti morocănoasă dimineaţa sau nu ai niciun strop de energie este foarte posibil ca principalul vinovat să fie regimul alimentar pe care l-ai adoptat, avertizează celebrul Dr. Oz. Există alimente care îţi îmbunătăţesc starea de spirit, însă la fel se poate spune şi despre o altă categorie de alimente care cauzează efecte adverse, transformându-te într-o persoană morocănoasă şi iritată.



Iată care sunt principalele alimente care-ţi strică buna dispoziţie:


1. Chifla şi covrigii

Dacă obişnuieşti să-ţi începi dimineaţa consumând la micul dejun o chiflă sau un covrig din făină albă rafinată trebuie să ştii că ţi-ai stricat singură ziua din start. Explicaţia este una simplă, după cum spune Dr. Oz: atunci când făina albă este ingerată cauzează o creştere bruscă a glicemiei, corpul reacţionează pentru a echilibra acest nivel, iar tu te vei simţi vlăguită şi fără chef de viaţă. Chiar dacă mergi pe principiul că doar pâinea te satură şi vei avea o senzaţie de satisfacţie pe moment, acest lucru se schimbă în 45 de minute când vei resimţi starea de oboseală şi o irascibilitate mai mare decât atunci când te-ai trezit.


În aceeaşi categorie intră toate produsele de panificaţie şi se patiserie.


2. Brioşele

Chiar dacă pofteşti la ele este de preferat să le ocoleşti dimineaţa la micul dejun. Brioşele au un conţinut ridicat în carbohidraţi, iar acest lucru faciliează transportul triptofanului la creier, generând astfel eliberarea serotoninei, un neurotransmiţător care ne dă o stare de bine. Însă, această energie scade la fel de brusc precum a apărut. Dr. Oz spune că tocmai combinaţia de făină albă rafinată şi zahăr alb rafinat stă la baza acestei scăderi bruşte a energiei la scurtă vreme după ingerarea unei brioşe. De asemenea, pe lângă efectul pe care îl are asupra nivelului de energie, această combinaţie care se regăseşte în compoziţia brioşei poate să-ţi strice şi buna dispoziţie.



3. Hot dog-ul sau orice alt produs din carne procesată

Aceste produse din carne procesată conţin nitraţi care au rolul de a conserva carnea. Însă, tot aceşti nitraţi pot să cauzeze dureri de cap şi o stare de tensiune.


4. Cartofii prăjiţi

Gândeşte-te că atunci când mănânci cartofi prăjiţi organismul tău primeşte o combinaţie de grăsimi rele, exces de sare şi carbohidraţi rafinaţi pentru care trebuie să muncească câteva ore ca să le digere. În acest timp tu te vei simţi lipsită de energie şi într-o stare de letargie.



5. Băuturile dietetice, fără zahăr

Studiile recente arată clar faptul că sucurile dietetice favorizează depunerea grăsimilor pe abdomen. Îndulcitorii artificiali folosiţi pentru sucurile dietetice activează senzorul de glucoză şi cresc capacitatea intestinului de a absorbi mai mult zahăr. Astfel persoanele care consumă sucuri dietetice au tendinţa de a se îngrăşa mai mult decât cele care consumă băuturile obişnuite.


Ce alimente îţi dau o stare de bine

Dr. Oz te sfătuieşte să incluzi în dietă câteva dintre alimentele care-ţi asigură o stare de bine:

  • spanacul are mult fier, acid folic şi vitamina B6 care alungă oboseala, te ajută să te concentrezi mai bine şi asigură o stare de bine;
  • peştele gras (macrou, sardine, somon, hering, anşoa) are o cantitate mare de acizi graşi omega-3 care sunt esenţiali pentru sănătatea creierului;
  • arahidele conţin seleniu care alungă stările de anxietate şi îmbunătăţeşte starea de spirit;
  • iaurtul are un conţinut bogat în calciu şi proteine, îmbunătăţeşte starea de spirit şi alungă depresia şi anxietatea. 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro