Dr. Oz: 4 beneficii ale sucului de sfeclă roşie. În ce cantitate se consumă?
Dietă & Fitness · Nutritie / 17.05.2013

Sfecla roşie este recunoscută pentru beneficiile sale. Cele mai noi studii atestă faptul că sucul de sfeclă roşie scade tensiunea arterială. Ce alte beneficii aduce şi cât suc să consumi?

Sfecla roşie este recunoscută pentru beneficiile sale. Cele mai noi studii atestă faptul că sucul de sfeclă roşie scade tensiunea arterială. Ce alte beneficii aduce şi cât suc să consumi?

 

Atunci când sucul de sfeclă roşie este ingerat îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, lărgeşte arterele şi permite sângelui să circule mai bine, explică celebrul Dr. Oz în emisiunea sa The Dr. Oz Show. Sfecla este cea mai bună sursă de antioxidanţi şi nitraţi naturali, care au rolul de a îmbunătăţi circulaţia sanguină. Aceşti nitraţi care se regăsesc în mod natural în sfeclă stimulează eliberarea unei molecule (oxidul nitric) care produce efectul de lărgire a arterelor, astfel încât sângele circulă mai uşor şi scade tensiunea arterială. Spre deosebire de nitraţii folosiţi în industria alimentară pentru produsele procesate, aceştia se transformă în nitriţi în timpul digestiei şi nu sunt periculoşi pentru sănătate.

 

Ce conţine sfecla roşie?

Potrivit informaţiilor publicate pe The World's Healthiest Food, sfecla roşie reprezintă o sursă excelentă de vitamina B, folaţi, mangan şi potasiu. De asemenea, este o sursă bună de fibre, vitamina C, magneziu, fier, cupru şi fosfor.


Ce beneficii are sucul de sfeclă?

1. Scade tensiunea arterială şi protejează inima de boli

2. Protejează ficatul

3. Are un puternic efect detoxifiant şi energizant

4. Are un efect antiinflamator.



În ce cantităţi este indicat să se consume sucul de sfeclă?



În special persoanele care au hipertensiune arterială ar trebui să consume zilnic 230 de mililitri de suc de sfeclă proaspăt stors. Se începe cu o cantitate mai mică până te obişnuieşti cu el, după care se poate ajunge la cantitatea recomandată. În cazul în care nu îl poţi consuma ca atare se poate combina cu morcov, lămâie, măr sau cu o portocală şi puţin ananas. De asemenea, un alt sfat oferit de celebrul Dr. Oz în emisiunea sa este acela de a amesteca sucul de sfeclă cu afine şi puţină miere, după care se pune în recipiente pentru îngheţată pe băţ şi se lasă la congelator.


Este de preferat să consumi sfecla în stare crudă, deoarece prin fermentarea sau gătirea ei se pierde o parte din numeroasele beneficii pe care le aduce pentru sănătate.


Există efecte adverse ale consumului de suc de sfeclă?

Nu trebuie sa te sperie faptul că urina ta este rozalie, deoarece este pigmentul din sfecla roşie. De asemenea, acest lucru se poate reflecta şi în materiile fecale. De asemenea, din cauza conţinutului ridicat în oxalaţi, sucul de sfeclă roşie trebuie consumat cu precauţie de persoanele care au litiază renală (pietre la rinichi). 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro