Cum se bea corect ceaiul verde? 5 reguli pe care nu le ştiai
Dietă & Fitness · Nutritie / 27.06.2017

Fie că îl consumi cald sau rece în zilele caniculare, ceaiul verde este o băutură recunoscută pentru efectul său antioxidant şi de prevenire a cancerului. Cum se bea corect ceaiul verde?

Numeroase studii au demonstrat că ceaiul verde este de folos în curele de slăbire, îmbunătăţeşte funcţiile creierului, are proprietăţi antibacteriene şi reduce riscul de diabet şi boli de inimă. În plus, datorită unui compus numit epigallocatechin gallate (EGCG) el oferă protecţie împotriva cancerului, după cum au arătat studiile efectuate până în prezent. Acest compus are rolul de a stopa multiplicarea celulelor canceroase şi de a le distruge.

În urma cercetărilor, s-a constatat că ceaiul verde consumat cu regularitate reduce riscul de cancer la sân (cu 22%), de prostată (cu 48%) şi de colon (cu 57%).


De asemenea, ceaiul verde împiedică creşterea tumorilor canceroase printr-un proces numit angiogeneză, înfometând celulele afectate şi împiedicând formarea unor vase noi de sânge care hrănesc cancerul.

Pentru a beneficia de toate aceste proprietăţi ale ceaiului verde trebuie să te asiguri că îl consumi corect! Descoperă cum se bea corect ceaiul verde:

1. Nu adăuga lapte în el!

Studiile au arătat că prin adăugarea laptelui de vacă, efectul antioxidant al ceaiului verde este mult diminuat. Nici laptele de soia nu trebuie combinat cu ceaiul verde, deoarece se pare că ar stimula dezvoltarea celulelor canceroase, după cum susţin cercetătorii. Astfel că, ceaiul verde trebuie consumat simplu sau, dacă îl preferi, în combinaţie cu lapte de ovăz sau migdale.


2. Nu consuma sortimentele decofeinizate!

În urma procesului de decofeinizare, ceaiul verde va pierde din nutrienţii săi şi din efectul puternic antioxidant. Nici catechinele, substanţele care protejează împotriva cancerului, nu mai sunt prezente în ceaiul verde decofeinizat.

3. Bea trei căni cu ceai verde pe zi!

Pentru a beneficia de efectele lui puternice este recomandat să bei trei căni cu ceai verde în fiecare zi. Apa trebuie lăsată puţin la răcit după ce a fiert, iar apoi se toarnă peste frunzele de ceai verde şi se lasă la infuzat cel puţin 5 minute. Medicul neurolog David Servan-Schreiber specifica în cartea sa "Anticancer" că pentru a elibera toate substanţele anticancerigene, ceaiul verde trebuie lăsat la infuzat până la 10 minute.


4. Alege ceaiul verde japonez!

Aceste sortimente de ceai au o concentraţie mai mare de catechine care previn cancerul, spre deosebire de ceaiul verde chinezesc. Matcha şi sencha sunt cele două sortimente cu cel mai ridicat conţinut de catechine.

5. Foloseşte pulberea de ceai verde (matcha)!

Acesta va avea o concentraţie mai mare de catechine şi este obţinută prin mărunţirea fină a frunzelor de ceai verde. Spre deosebire de infuziile obţinut din frunze, consumând ceaiul verde sub formă de pulbere te vei asigura că vei consuma întreaga frunză.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro