Cum să slăbești eficient și să te menții: recomandările medicului
Ianuarie este luna dedicată celei mai populare promisiuni de după sărbători: slăbirea. Statisticile americane confirmă faptul că milioane de persoane își propun în prima lună din an să dea jos kilogramele în plus.
Însă, de cele mai multe ori, misiunea slăbirii eșuează. Chiar și cu motivația turată la maximum, graba strică treaba. Zicala este mai mult decât valabilă în cazul celor care au pus kilograme în plus în câteva săptămâni, dar vor să le dea jos peste noapte.
“Cuprinși de vină sau panicați de kilogramele în plus, dacă am scăpat de camera de gardă a spitalelor de urgență, începem pentru a nu știu câta oară dietele. Ori ne înfometăm, ori căutăm soluții rapide cum ar fi pilulele și shake-urile de tot felul. Niciuna nu funcționează, pentru că nu reprezintă soluții pe termen lung, ci doar aparenta rezolvare pe termen scurt a kilogramelor în plus acumulate. Și așa 3-4 kg de Crăciun, 3-4 kg de Paște, nu mai vorbesc de vacanțe, ajungem să ne mirăm de ce suntem obezi și bolnavi”, declară dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în medicina stilului de viață.
Vrăjiți de gustul apetisant al brânzeturilor, mezelurilor, dulciurilor și patiseriei, mulți dintre gurmanzi cred că doar tăierea caloriilor în exces pe o perioadă scurtă îi va ajuta să slăbească. Însă alimentația sănătoasă și un metabolism bun înseamnă mai mult decât niște numere reduse drastic.
“Dacă reducem numărul de calorii, slăbim, dar nu reprezintă o soluție pe termen lung, întrucât nu putem menține o stare bună de sănătate și nici controlul alimentației astfel. Cheia stă în echilibrul nutrienților, adică proteine, lipide, glucide, vitamine și minerale. Corpul uman nu recunoaște felurile de mâncare, doar papilele gustative de la nivelul limbii recunosc gusturile. În rest, contează numai nutrienții. Ne hrănim cu nutrienți, iar echilibrul acestora este cheia. Sugerez pacienților mei să identifice nutrientul principal conținut în alimentele pe care le consumă, de exemplu: pentru carne – proteina, pentru gălbenuș – colesterolul, pentru broccoli – vitaminele și mineralele etc. O nutriție echilibrată presupune toți nutrienții, bazându-ne pe vitamine, minerale și proteine de bună calitate, echilibrând cantitatea și tipul de grăsime și reducând cantitatea de carbohidrați”
, explică medicul Florin Ioan Bălănică structura unei alimentații corecte.
Vestea bună este că slăbirea este posibilă. Vestea mai puțin plăcută pentru cei care adoră măncarea este că trebuie să se limiteze la alimentele care ne furnizează nutrienții necesari, cu un conținut caloric scăzut.
“Promovez consumul de legume de culoare verde, bogate în antioxidanți, fibre și sărace în zaharuri, proteine ușoare de origine animală cum ar fi peștele alb, fructele de mare și curcanul, lactatele degresate cum ar fi iaurtul și brânză slabă, cerealele de origine integrală cum ar fi orz, ovăz sau hrișcă, pâinea integral, grăsimile de origine vegetală cum ar fi uleiurile presate la rece, fructele cu o cantitate mică de zaharuri cum ar fi ananasul, mărul verde, kiwi, fructe de padure și mai la coada listei, carnea roșie și legumele colorate”, recomandă expertul în nutriție.
Pare simplu, dar de fapt, orice meniu sănătos cere atenție maximă, de la cumpărături, la gătire corectă și până la respectarea programului de 3 mese și două gustări. Și intră în scenă sportul, pe care mulți îl consideră antidotul perfect pentru kilogramele în plus. Parțial, este greșit.
“În realitate, când dorim să scădem în greutate, nutriția contează 70-80%, iar mișcarea restul de 20-30%. Totodată, sportul făcut nepotrivit sau neadaptat este la fel de dăunator ca și lipsa acestuia. Sunt promotorul mișcării funcționale, mișcare fizică adaptată omului modern, la îndemână, și care nu forțeaza articulațiile și musculatura. Mișcarea fizică este combinația optimă între gimnastică, fiziokinetoterapie, mișcare cu greutatea propriului corp și mișcare cu aparate. Subliniez faptul că, în ultimul timp, se adresează clinicii noastre un număr mare de pacienți, interesați de sănătate și care s-au adresat unor săli de sport sau lanțuri de săli de sport și care, în urma programelor neadaptate, experimentează rupturi musculare, afectări articulare de diverse grade și care pe termen lung devin ireversibile. Subliniez faptul că mișcarea este știință și trebuie adaptată sexului, vârstei, nivelului de pregătire fizică și eventualei patologii existente. Scopul mișcării este funcționalitatea individului, raportul optim mușchi/grăsime și nu etalarea musculaturii evidente sau a cunoștințelor îndoielnice ale antrenorilor”, atrage atenția medicul Florin Ioan Bălănică asupra riscului practicării sportului fără a ține cont de capacitatea de a face față efortului.
De altfel, metoda de slăbire pusă la punct de medicul Florin Ioan Bălănică are drept pilon principal mișcarea funcțională, alături de dietă, managementul stresului și al relației cu anturajul. Medicul recomandă activitatea fizică în prima parte a zilei, când secreția de testosteron este optimă și poate contribui la obținerea unei mase musculare în limite sănătoase.
“Nu recomand activitatea fizică seară, în special după ora 19-20, chiar dacă omul modern, ocupat fiind, alocă timp pentru el seara târziu, când metabolismul se pregătește de “culcare’’! Masa trebuie luată cu 1-2 ore înainte de activitatea fizică și, în funcție de obiectiv și gradul de pregătire fizică, trebuie să cuprindă toți nutrienții, adică proteine, lipide, glucide, vitamine și minerale. Un exemplu ar fi: carne de curcan cu broccoli și două felii de pâine integrală prăjită, sau iaurt slab cu un baton proteic, sau omletă din albușuri cu spanac și două felii de pâine prajită, sau mușchi de vită cu 2-3 linguri de orez integral și salată verde. Alimentația trebuie adaptată tipului de exerciții și gradului lor de dificultate. După activitatea fizică, putem să consumăm un lapte fermentat cu maximum 2% grăsime sau un sandwich dintr-o felie de pâine integrală cu ardei gras și curcan sau un shake proteic. Totul se adaptează individului și trebuie să fie concordant cu vârsta, gradul de pregătire fizică și eventualele patologii asociate”, recomandă medicul.
Persoanele care combat stresul mâncând în exces ar trebui să investigheze cauza acestuia pentru a-și recăpăta silueta. Dintre recomandările optime pentru slăbire face parte și cea care vizează consumul de alimente bogate în vitamina C precum pătrunjelul sau citricele. În plus, putem profita de vremea rece, pentru plimbări lungi care pot accelera slăbirea.
“În perioada de iarnă, folosim aproximativ 30% din caloriile pe care le consumăm pentru termoreglare, adică pentru adaptarea la temperatura scăzută. Sugerez pacienților mei să petreacă cât mai mult timp în aer liber, fără a se înfofoli atât ei, cât și copiii, să aerisească foarte bine camera în care stau și să consume în această perioadăcât mai multe legume de culoare verde, proaspete, murate în saramură sau congelate, lămâie stoarsă, carne de culoare albă sau roșie. Nu trebuie să fugim de carnea de porc, dar trebuie s-o consumăm cu moderație și în prima parte a zilei. Putem mânca de asemenea, sâmburi cum ar fi nucile și migdalele. Nu este indicat să combinăm carnea grasă cu alcoolul și dulciurile. Este bine să preferăm băuturile calde cum ar fi ceaiurile din plante sau mai rar ciocolata caldă”, concluzionează specialistul, reprezentant în România al Asociației Europene pentru Medicina Stilului de Viață.