Cum păstrezi un avocado proaspăt pentru mai mult timp

Nutritie / 15.07.2016

Ceapa şi zeama de lămâie sunt două dintre soluţiile eficiente pentru a împiedica oxidarea unui avocado. Astfel îl vei putea păstra proaspăt pentru mai mult timp!

Nimic nu este mai enervant decât să iei un avocado bun, dar încă necopt, iar după ce ai aşteptat zile întregi după el să-l găseşti cu pete maronii în interior. Deoarece un avocado "ready to eat" este mult mai scump şi nu se găseşte oriunde, nu ne rămâne decât să luăm un avocado tare pe care să-l lăsăm la copt câteva zile.


Cum să grăbeşti coacerea unui avocado


Cea mai bună soluţie pentru a obţine un avocado copt şi moale este aceea de a-l pune într-o pungă de hârtie (sau ziar) alături de o banană sau un măr. Se sigilează bine punga şi se lasă 2-3 zile la temperatura camerei, după care te poţi bucura de savoarea şi textura untoasă a unui avocado copt.



Cum păstrezi un avocado proaspăt pentru mai mult timp


Dacă eşti mulţumită de textura fructului de avocado, acest fiind moale atunci când îl apeşi, trebuie să-l păstrezi la frigider până când te decizi să-l foloseşti în preparatele tale. La frigider va rezista foarte bine chiar şi o săptămână, dacă nu este tăiat.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro