5. Negresă cu cafea şi ciocolată - reţetă Edith's Kitchen


Ingrediente pentru o tavă de 32 x 22 cm:
150 mililitri de cafea (fierbinte)50 grame de cacao180 grame de făină1/2 linguriţă sare1 linguriţă praf de copt180 grame de zahăr brun (sau alb)2 ouă150 grame de smântână100 mililitri de ulei3 linguri picături de ciocolată (sau ciocolată tăiată bucăţele mici)vanilie.

Mod de preparare
Amestecăm cafeaua (fierbinte) cu cacaua. Într-un bol mare amestecăm făina, sarea şi praful de copt.

În alt bol mixăm ouăle şi zahărul 2-3 minute. Adăugăm vanilia, smântâna şi uleiul şi omogenizăm bine.
Adăugăm amestecul de ou peste făină şi omogenizăm, apoi adăugăm cafeaua amestecată anterior cu cacaua.
Omogenizăm bine. Adăugăm fulgii de ciocolată şi omogenizăm din nou.
Turnăm compoziţia într-o tavă unsă cu ulei şi tapetată cu făină (sau cu hârtie de copt).
Coacem timp de 30-35 minute la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Lăsăm să se răcească şi o tăiem după preferinţe.

Poţi să o tai şi triunghiuri pe care să le ornezi în spiritul sărbătorilor, cu ciocolată albă topită, în care am pus colorant verde şi pe care am aplicat decoraţiuni din zahăr.
Dacă vrei ca negresa să iasă mai înaltă, foloseşte o tavă mai mică.

Credit foto şi reţetă: www.edithskitchen.ro
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro