Ciupercile zbârciog (Morchella morel): 5 beneficii pentru sănătate
Dietă & Fitness · Nutritie / 23.05.2019

Cu un aspect unic asemănător fagurilor și o aromă intensă, ciupercile zbârciog au devenit rapid un ingredient favorit atât pentru persoanele obișnuite, cât și pentru marii bucătari. Sunt foarte utile împotriva infecțiilor, elimină agenții patogeni și susțin activitatea ficatului.

Ciupercile zbârciog sunt considerate o delicatesă de experții bucătari din jurul lumii și sunt alese chiar și de persoanele care evită ciupercile în general pentru că au o aromă aparte, un gust cu savoare de nuci și o textură delicată. Sunt dificil de cultivat și nu rezistă foarte mult, motiv pentru care le vei găsi mai des sub formă uscată decât în varianta proaspătă.

 
Iată de ce ar trebui să incluzi mai des ciupercile zbârciog în rețetele tale:

 
1. Au un conținut ridicat de antioxidanți

Antioxidanții neutralizează efectele secundare ale radicalilor liberi și protejează celulele împotriva stresului oxidativ. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că beneficiile antioxidanților nu sunt vizibile numai la nivel celular, ci se consideră că o doză suficientă asigură prevenirea afecțiunilor cronice precum bolile cardiace și cancerul. Aceste ciuperci conțin suficienți antioxidanți pentru a elimina efectele negative ale poluării și previn oxidarea lipidelor din organism.

 
2. Au proprietăți antimicrobiene

În urma studiilor realizate s-a stabilit că acest tip de ciuperci poate proteja organismul împotriva agenților patogeni și stopează infecțiile cauzate de diferite bacterii. De exemplu, în cadrul unui experiment organizat în India s-a observat că toate componentele ciupercilor zbârciog acționează sinergic pentru a bloca dezvoltarea bacteriei Escherichia coli, care poate provoca afecțiuni intestinale.
De asemenea, ciupercile previn și proliferarea Aspergillus fumigatus
, care poate afecta grav persoanele care au un sistem imunitar slăbit.

 
3. Mențin sănătatea ficatului

Datorită proprietăților antioxidante ciupercile zbârciog protejează și mențin funcțiile ficatului. În cadrul studiilor realizate pe animale la Centrul de Cercetare Împotriva Cancerului din Kerala, India, s-a demonstrat că administrarea unui extract de ciuperci zbârciog are un efect hepatoprotector intens și reduce markerii speciali care semnalează inflamațiile la nivelul ficatului.

 
4. Stimulează funcționarea sistemului imunitar

Deși sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma acest efect și în cazul oamenilor, rezultatele preliminare obținute până acum sugerează că anumite componente din ciupercile zbârciog dau un impuls util sistemului imunitar și reduc inflamațiile din tot corpul. Astfel, polizaharidele din aceste ciuperci intensifică activitatea celulelor care gestionează imunitatea și au proprietăți antiinflamatoare. Polizaharidele acționează ca agenți imunomodulatori și reduc semnificativ riscul de îmbolnăviri.

 
5. Stopează proliferarea celulelor maligne

În afară de stimularea imunității și furnizarea unei doze ridicate de antioxidanți, ciupercile zbârciog devin foarte importante și în cadrul cercetărilor pentru noi metode de tratare a cancerului. Potrivit unui studiu realizat in vitro, compușii extrași din aceste ciuperci stopează dezvoltarea și multiplicarea celulelor maligne. Efectul este foarte puternic în cazul cancerului de colon.

 
Cum să folosești ciupercile zbârciog?

Din cauza interiorului gol aceste ciuperci sunt destul de fragile și nu vor rezista mai mult de o săptămână. Dacă te întrebi cum să le cureți, să știi că vei avea nevoie de o periuță moale pentru a elimina praful și murdăria din exterior, iar după aceea le poți trece sub un jet de apă rece. Trebuie păstrate la frigider, dar ai grijă să nu le înghesui între alte alimente și să le pui într-o zonă bine ventilată. Le poți usca la cuptor pentru a le păstra mai mult timp.
Dacă este prima dată când le folosești este posibil să te întrebi dacă le poți consuma crude. Trebuie să eviți acest lucru. Nu consuma ciupercile zbârciog decât gătite pentru că toxinele pe care le conțin vor fi distruse doar de temperaturile ridicate. Consumul de ciuperci crude poate avea efecte negative, mai ales dacă faci acest lucru o perioadă îndelungată.
Poți integra foarte ușor ciupercile zbârciog în rețetele tale favorite. Le poți combina cu unt, cremă de brânză și vin sau le poți adăuga la paste, cartofi prăjiți, pizza, supe, ciorbe sau piureuri pentru a crea o aromă intensă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro