12
Chimie în farfurie: Cum arată aditivii alimentari pe care îi mănânci zilnic
E-urile de care auzim atât de des şi pe care mulţi dintre noi au ajuns deja să le ignore, fac parte zilnic din alimentaţia noastră.
Fie că îţi plac dulciurile, fie că ai o pasiune pentru mezeluri, pentru chips-uri sau sucuri, consumi în fiecare zi zeci de substanţe chimice de care n-ai auzit în viaţa ta. Au denumiri complicate, formule chimice şi mai complicate, nimeni nu cunoşte exact ce efecte au asupra sănătăţii, şi cu toate acestea sunt incluse în aproape toate alimentele pe care le găseşti pe rafturile magazinelor.Iar dacă ar fi să ne gândim logic, dacă ai face o prăjitură acasă, crezi că o poţi păstra în dulap timp de trei luni, astfel încât să arate la fel ca în prima zi, când ai scos-o din cuptor? Scopul acestor substanţe este acela de a crea iluzia de prospeţime atunci când ea lipseşte cu desăvârşire.
Nu doar conservanţii sunt folosiţi intens, ci şi alte ingrediente chimice care au rolul de a ne păcăli că ceea ce mâncăm arată şi este absolut delicios. Coloranţii, potenţiatorii de gust, stabilizatorii şi aromele sintetice sunt de nelipsit din cele mai multe alimente procesate.
Descoperă cum arată câţiva dintre aditivii alimentari pe care îi mănânci în fiecare zi.