Ce se întâmplă când mănânci banane în fiecare zi?
Dietă & Fitness · Nutritie / 18.10.2018

Gustul dulce și cremos transformă bananele într-o opțiune pe placul adulților și copiilor când vine vorba despre fructe. Află cum reacționează organismul tău când mănânci banane în fiecare zi.

Bananele sunt cultivate în 107 țări și se situează pe locul patru în topul celor mai des consumate alimente. Aceste fructe sunt surse excelente de potasiu, fibre, vitamina C și vitamina B6. La prima vedere par alegerea ideală pentru orice masă sau gustare, însă nu sunt recomandate tuturor. Și, din moment ce poți consuma prea mult chiar și din alimentele sănătoase, este important să știi mai multe despre proprietățile acestor fructe. Poate te gândești că oricum au mai puține calorii decât prăjiturile sau chips-urile, însă o cantitate prea mare poate afecta organismul.

 
Iată ce efecte vei obține dacă mănânci banane în fiecare zi:

 
1. Îți asiguri mai ușor necesarul zilnic de potasiu

Potasiul este un nutrient esențial pentru funcționarea normală a organismului, folosit pentru a genera impulsurile care mențin active toate celulele. De asemenea, contribuie la menținerea unui puls constant, gestionează eliberarea insulinei pentru a controla nivelul de glicemie și menține tensiunea arterială în limitele normale.
Doza zilnică recomandată pentru adulți este de 3.500-4.700mg de potasiu, în funcție de stilul de viață și de intensitatea exercițiilor fizice efectuate. O banană de dimensiuni medii conține aproximativ 450mg de potasiu.

 
2. Previi hipertensiunea arterială

Majoritatea persoanelor se gândesc imediat la consumul de sodiu când vine vorba despre hipertensiune. De fapt, tensiunea normală este determinată de echilibrul dintre cantitatea de sodiu și potasiu din sânge. Potrivit statisticilor, se consideră că aproximativ 2% dintre adulți consumă necesarul zilnic de potasiu, ceea ce înseamnă că acest echilibru este periclitat pentru foarte multe persoane.

 
3. Reduci riscul de cancer

Un consum frecvent de fructe și legume proaspete reduce riscul de cancer pentru că acestea conțin o cantitate ridicată de vitamine și minerale fără să să includă și mult sodiu, zahăr rafinat, conservanți sau coloranți artificiali. Bananele în mod special sunt o sursă bună de vitamina C, care neutralizează efectele nocive ale radicalilor liberi. În plus, conținutul ridicat de fibre diminuează riscul de cancer de colon.

 
4. Îți protejezi inima

Excesul de sodiu are un impact negativ și asupra inimii. Creșterea cantitații de potasiu și reducerea sodiului din alimentație este o schimbare cu efecte rapide pentru prevenirea afecțiunilor cardiovasculare.
Atunci când alegi să mănânci banane în fiecare zi reduci riscul de atac de cord, precum și de accidente vasculare cerebrale. În urma studiilor realizate s-a constatat că persoanele care consumă cel puțin 4.100mg de potasiu zilnic au un risc de cardiopatie ischemică cu 49% mai redus față de persoanele care consumă mai puțin de 1.000mg. Fibrele din banane, vitamina C și vitamina B6 sunt, de asemenea, o combinație utilă pentru a menține funcțiile inimii.

 
5. Reduci problemele digestive

În momentele în care nu știi ce să alegi pentru a reduce crampele sau diareea bananele și orezul sunt opțiunile potrivite. Bananele sunt ușor de digerat și înlocuiesc rapid electroliții pierduți. Și în zilele obișnuite aceste fructe previn constipația datorită conținutului de fibre.

 
Cine nu ar trebui să mănânce banane?

Persoanele care urmează tratamente cu betablocante pentru boli cardiace ar trebui să consume bananele cu atenție deoarece aceste medicamente cresc nivelul de potasiu din sânge. Prea mult potasiu poate periclita funcționarea rinichilor. De asemenea, se consideră că bananele pot declanșa migrene în cazul persoanelor predispuse la această afecțiune. Dacă te regăsești în aceste categorii cel mai bine este să te limitezi la o jumătate de banană pe zi pentru a evita efectele negative.

 
Există și o supradoză?

Cantitatea de potasiu necesară în fiecare zi variază de la persoană la persoană, dar în general nu trebuie să mănânci mai mult de 7-8 banane pe zi. Deși este adevărat că prea mult potasiu poate pune inima în pericol, ar fi nevoie de 400 de banane pentru a atinge acel nivel critic.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro