Ce să mănânci când ești răcit. Supa magică a mamei este în top
Dietă & Fitness · Nutritie / 08.10.2019

Și tu te întrebi ce să mănânci când ești răcit? Atunci când ești bolnav, cel mai probabil te confrunți cu lipsa poftei de mâncare. Însă, este foarte important să te hrănești și să te hidratezi, mai ales atunci când te simți rău!

Anumite categorii de alimente pot combate diferite tipuri de boli, cum ar fi răceala. Nasul înfundat, tusea și durerile în gât sunt simptome comune ale răcelii și gripei. Următoarele alimente pot ajuta la reducerea inflamației și la întărirea sistemului imunitar.

Ce să mănânci când ești răcit?


Miere

Durerea în gât poate fi cauzată de o infecție bacteriană. Mierea are proprietăți antimicrobiene care ajută la curățarea acestor tipuri de infecții. De asemenea, poate fi eficientă în tratatea tusei la copii, deși nu trebuie administrată sugarilor sub 12 luni.


Citrice și fructe de pădure

Citricele, cum ar fi portocalele, lămâile și grapefruitul, sunt bogate în flavonoide și vitamina C. Acestea scad inflamația și stimulează imunitatea, ceea ce poate ajuta la combaterea febrei. Unele studii sugerează că un flavonoid numit quercetină, care se găsește în fructele de pădure, poate ajuta la tratarea infecțiilor cu rinovirus. Acest virus este responsabil pentru majoritatea răcelilor obișnuite.

Ceaiuri de plante

Când apar simptome de răceală și gripă, este important să rămâi hidratat. Ceaiurile din plante sunt revigorante, iar respirația în aburul lor poate ajuta la curățarea mucusului din sinusuri. Adăugarea turmericului în apa fierbinte poate ajura la ameliorarea durerilor de gât. Cercetările arată că turmericul are atât proprietăți inflamatorii, cât și antiseptice. Frunzele de ceai sunt bogate în compuși precum polifenolii, flavonoidele și catechinele. Catechinele, în special, pot oferi protecție împotriva anumitor tipuri de virus gripal.

Supă de pui

Studiile arată că supa de pui ajută în cazul congestiei nazale și desfundă nasul mai bine decât alte lichide fierbinți. De asemenea, are un efect antiinflamator care poate ușura simptomele răcelii. O dietă bogată în nutrienți întărește sistemul imunitar și combate inflamația.

Usturoi

Usturoiul ajută la prevenirea răcelii atunci când este consumat în mod regulat, datorită compusului său numit alicină.


Pește

Peștele gras, precum somonul și tonul, este recomandat în cazul răcelii datorită acizilor grași omega-3. Acești compuși ajută la reducerea inflamației în organism, ceea ce promovează o bună funcționare a sistemului imunitar.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro