Ce să faci ca să nu-ţi fie rău de la mâncărurile de Paşte. Sfatul medicului

Nutritie / 27.04.2016

Cum trebuie să combini alimentele şi în ce cantităţi se consumă ca să nu-ţi fie rău în zilele de Paşte? Descoperă trucurile de dietă oferite de un medic

Paștele este o sărbătoare simbolică, a reînnoirii și împrospătării. Postul este și el parte din acest proces, reprezentând din punct de vedere alimentar o dietă prin excelență vegetariană, cu un caracter de cruțare hepatică – pune în repaus secreția biliară și funcția hepatică.


Atenţie cum treci de la post la mâncarea de sărbătoare!


“Trebuie să ne asigurăm că facilităm trecerea organismului nostru de la un regim alimentar sărac în grăsimi și proteine animale, bogat în legume și fructe, la dieta de sărbătoare, complet diferită de cea anterioară. Dieta de sărbătoare ne solicită corpul, forțându-l să funcționeze la capacitate maximă de digestie (pe toate căile lui metabolice) și poate să genereze semne și simptome de surescitare”, ne spune Dr. Luminița Florea, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice din cadrul Centrului Medical ProVita - Diagnostic și tratament.

 
Astfel, este important atât modul în care gătim și combinăm alimentele, dar și cantitătile pe care le consumăm.


Trucuri de dietă ca să nu-ţi fie rău


1. Produsele bogate în proteine animale precum carnea de miel, drobul sau ouăle trebuie preparate cât mai dietetic, primăvăratic: la cuptor, la abur, la grătar, prin fierbere, evitând pe cât posibil prăjelile sau alimentele cu un conținut mare de grăsimi animale sau uleiuri.

2. Preparatele grele vor fi acompaniate de cât mai multe vegetale proaspete și legume de sezon.


3. Moderație privind dulciurile, făinoasele, dar și băuturile dulci carbogazoase sau alcoolice.

4. Este bine să consumi porții cât se poate de mici de alimentele cu digestie dificilă (friptura de miel sau ied, drobul, ouăle, cozonacul, pasca) și porții cât mai generoase de fructe și legume - surse naturale de fibre, care ajută la digestia alimentelor mai puțin digerabile.

Citeste in continuare

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro