Ce alimente să eviți dacă te lupți cu depresia
Dietă & Fitness · Nutritie / 06.01.2018

Dacă te lupți cu depresia sau anxietatea, poate fi dificil să menții o anumită dietă sau chiar să mănânci corespunzător. Fiecare activitate poate părea dificilă. Unele dintre alimentele pe care le consumi atunci când lupți împotriva depresiei sunt exact lucrurile pe care ar trebui să le eviți. Iată care sunt acestea!

Ce nu ar trebui să consumi dacă te lupți cu depresia?


1. Cafea și cofeină


Deși este dificil să renunți la cafea, ceaiuri sau sucuri cu cofeină, este bine le eviți atunci când suferi de depresie. Potrivit unui studiu publicat în 1978, din aproximativ 80 de pacienți, 22% au declarat că beau și consumă multă cofeină. Iar acest procent de persoane este mai predispus la anxietate și depresie decât celelalte persoane. Din acest motiv, cercetătorii au ajuns la concluzia că un consum de cafea și riscul crescut de anxietate și depresie ar putea fi în strânsă legătură.

2. Alcool


S-ar putea să te gândești că un pahar cu vin sau câteva cocktailuri băute cu prietenii în oraș reprezintă un stimulent perfect atunci când nu te simți bine, dar probabil că ar fi mai bine să alegi altceva pentru a-ți stimula starea de spirit. Între consumul de alcool și depresie există o corelație puternică. Există o dezbatere cu privire la faptul că persoanele care sunt deprimate sunt mai predispuse să bea mai mult sau persoanele care beau mai mult sunt mai susceptibile să dezvolte depresie.

3. Îndulcitori artificiali


Probabil că ai mai auzit până acum că îndulcitorii artificiali nu sunt cea mai bună alegere dietetică, însă efectul acestora este și mai puternic în cazul persoanelor care suferă de depresie. Cu alte cuvinte, este important să eviți îndulcitorii artifiali dacă ai de-a face cu depresia. Evitarea acestora poate fi dificilă, deoarece apar în toate tipurile de produse alimentare, așa că ar trebui să știi cum îi recunoști pe etichetele produselor. Aspartamul, în special, a fost corelat cu depresia.

4. Zahăr


Pe lângă îndulcitorii artificiali, ar trebui să reduci și consumul de zahăr. În 2002, cercetătorii au descoperit o corelație semnificativă între o dietă bogată în zahăr și un diagnostic ulterior de depresie. Acest lucru nu înseamnă neapărat că zahărul provoacă în mod direct depresia ulterioară, dar se crede că există un adevăr la baza acestei legături. Dacă te lupți cu depresia sau știi că ești predispus la episoade depresive, probabil că ar fi mai bine să excluzi dulciurile din dieta ta.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro