Beneficiile aduse sănătății de cartofii dulci
Dietă & Fitness · Nutritie / 14.12.2017

Cartofii dulci conțin fibre, vitamine, minerale și au mai multe beneficii pentru sănătate decât ți-ai putea închipui. În timp ce majoritatea cartofilor dulci sunt portocalii, există și varietăți albe, mov sau galbene. Poți mânca acest preparat cu sau fără coajă. Chiar și frunzele acestei legume sunt comestibile. Iată care sunt beneficiile aduse sănătăți de legumele rădăcinoase dulci!

De ce ar trebui să introduci cartofii dulci în dieta ta?


1. Reduc riscul apariției cancerului


Polizaharidele conținute din cartofii mov conțin antioxidanți naturali și agenți antitumorali care pot fi utilizați ca medicamente sau ingrediente funcționale. Frunzele cartofilor dulci sunt consumate în mod regulat în Taiwan, iar un studiu a arătat că o dietă bogată în vitamina A, alfa-caroten și beta-caroten a determinat un risc redus pentru apariția cancerului pulomonar. În concluzie, consumul ridicat de legume cu un conținut bogat de vitamina A, în special frunzele cartofilor dulci, ar putea oferi o protecție suplimentară împotriva cancerului pulmonar. Coaja bogată în antioxidanți conține componente ce pot preveni dezvoltarea cancerului la sân, de colon și de ovare, așa că nu te grăbi să o cureți!

2. Sunt buni pentru sănătatea inimii


Extractul de cartofi dulci a fost analizat și s-a ajuns la concluzia că efectele cardiovasculare semnificative, inclusiv mecanismul de acțiune al vasorelaxării, au fost similare cu cele ale agentului acetilcolină, care ajută la contractarea mușchilor.

3. Reduc nivelul colesterolului


Într-un studiu care a examinat mai multe soiuri de frunze de cartofi dulci și efectul lor asupra colesterolului, s-a descoperit că beneficiile kamote includ o mai bună gestionare a colesterolului rău. Frunzele cu abilități antioxidante ridicate au fost capabile să prevină oxidarea colesterolului rău, care poate produce leziuni ale țesutului. Deci, în esență, frunzele cartofilor dulci ajută la protejarea țesuturilor din jurul arterelor.

4. Întăresc imunitatea


Un alt avantaj al consumului de cartofi dulci este întărirea imunității. Într-un studiu efectuat pe șoareci de laborator, polizaharida purificată izolată din cartofi a avut un impact semnificativ. Aceasta a modificat răspunsul biologic al șobolanilor. Șobolanii tratați cu acest extract au avut un sistem imunitar mult mai eficient după doar șapte zile.

5. Îmbunătățesc vederea


Cartofii mov au mai multe beneficii decât celelalte varietăți. Aceștia au antociani care sunt prezenți mai ales în alimentele pigmentate cu mov. Unul dintre avantajele aduse sănătății de către cartoful dulce mov este protejarea și stimularea creșterii celulelor epiteliale pigmentare retiniene, care îndeplinesc funcții esențiale pentru vedere. Un studiu a concluzionat că antocianinele din cartofii mov au proprietăți de protecție în cazul vederii umane.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro