Alimente energizante - Cu ce înlocuiești cafeaua
Ai nevoie de un imbold pentru a-ți continua activitatea? Câteva alimente energizante te vor face să uiți de ceștile de cafea!
În loc să îți faci o cafea de fiecare dată când te simți obosită sau îți lipsește inspirația, alege un meniu special pentru a face față oricărei provocări. Excesul de cafeină nu te ajută să reziști mai bine la oboseală sau stres. Pe moment te face să te simți mai bine, dar în scurt timp oboseala se va accentua.
În afară de odihna suficientă și tehnicile de relaxare, poți găsi remedii pentru oboseală chiar în farfuria ta!
Iată ce alimente energizante trebuie să consumi când simți că te lasă puterile sau te ia somnul:
1. Nuci, migdale, alune de pădure
Aceste gustări crocante conțin multe proteine și magneziu, exact nutrienții de care are nevoie organismul tău când ești obosită. Potrivit studiilor de specialitate în momentul în care te simți epuizată rezervele organismului de magneziu au scăzut drastic.
Menține-te în formă cu 10-15 migdale crude, 5 nuci și 20 de alune de pădure, distribuite de-a lungul zilei. Îți va fi mult mai ușor să te concentrezi și nu vei avea momente de panică din cauza termenelor limită.
2. Spanac
Scăderea nivelului de fier poate să te facă să recurgi tot mai des la cafea, fără să rezolvi problema reală. Spanacul ocupă un loc de frunte pe lista de alimente energizante. Consumă spanac crud la salate sau prepară-l după rețeta tradițională pentru a preveni anemiile și oboseala excesivă. Dacă nu îți place spanacul îl poți înlocui cu linte sau fasole neagră.
3. Ouă
Nu sări peste gălbenușuri! Ouăle furnizează organismului doza optimă din complexul de vitamine B. Te vei simți mai odihnită și, în plus, părul tău va fi strălucitor și mătăsos. Ouăle fierte pot fi consumate la micul dejun cu felii de roșii, castraveți și ardei gras. De asemenea, le poți adăuga la o salată cu spanac crud, broccoli, conopidă, ardei roșu, măsline, brânză feta, ulei extravirgin de măsline, puțin ghimbir, oțet balsamic și o linguriță de miere.
4. Fructe proaspete
Zahărul îți dă un impuls rapid atunci când simți că ți-ai încetinit ritmul de activitate, însă acest lucru nu înseamnă să alegi multe prăjituri sau bomboane. În absența fibrelor, „căderea” de energie apărută după câteva ore te va face să te simți complet epuizată. Pentru a evita aceste manifestări neplăcute alege fructele proaspete.
Acestea conțin zahăr, dar și multe fibre, astfel încât vei avea tot timpul un nivel constant de energie. Merele sunt o gustare ușor de transportat oriunde. Chiar și în zilele aglomerate nu îți ia decât câteva secunde să pui două mere în geantă. În jurul orei 11:00 merele îți redau energia de la ora micului dejun și mențin pielea hidratată.
După-amiaza specialiștii îți recomandă să alegi fructele bogate în vitamina C, precum kiwi, mango, căpșuni, portocale sau ananas. Aceste fructe „lucrează” în favoarea ta atât prin menținerea tonusului și a vitalității, cât și prin dizolvarea treptată a stratului de celule adipoase și reconturarea siluetei.
Seara ar trebui să consumi cireșe, piersici, caise, papaya sau pepene. Acest tip de fructe acționează sinergic cu produsele de îngrijire a pielii, favorizând acțiunea retinoizilor, și susțin procesul de refacere a organismului. Astfel, te vei trezi odihnită dis de dimineață, cu un ten luminos, fără urmă de riduri.
5.Edamame sau soia verde
Poate credeai că edamame este doar un ingredient de pe lista restaurantelor cu specific japonez, însă îți poate aduce beneficii rapide dacă îl incorporezi în meniul tău. Edamame conține complexul de vitamine B, cupru și fosfor. Acești nutrienți susțin sistemul digestiv și conversia hranei în energie.
6. Apă
Poate pare evident, dar hidratarea optimă ajută la eliminarea oboselii. Dacă nu consumi suficiente lichide te vei simți mai tot timpul epuizată și îți va fi greu să ajungi cu bine la sfârșitul zilei. Apa plată este cea mai bună alegere pentru hidratare. Evită sucurile acidulate sau băuturile alcoolice. De asemenea, un consum excesiv de ceaiuri îți va „fura” energia prin efectul diuretic intens.