8 feluri inedite în care poţi găti orezul

Nutritie / 29.05.2017

Orezul se poate găti în mult mai multe feluri faţă de cum suntem noi obişnuiţi. Descoperă câteva dintre cele mai puţin cunoscute moduri în care poţi găti orezul!

Orezul, în special cel integral, aduce o mulţime de beneficii pentru corp, fiind un aliment săţios şi cu un conţinut nutriţional bogat. El nu se foloseşte doar pentru a face pilaf, sarmale sau orez cu lapte, ci mai există o mulţime de modalităţi în care poţi să-l găteşti.

Trebuie să încerci aceste feluri inedite în care poţi găti orezul şi pe care cu siguranţă nu le cunoşteai până acum:


1. Gofre din orez


O modalitate inedită să găteşti orezul este acela de a face gofre folosind un aparat special pentru ele. Se amestecă orezul fiert simplu cu sare şi piper pentru a obţine gofre delicioase pe care le poţi consuma cu sos de soia sau să optezi pentru varianta dulce cu miere de albine şi fructe de pădure.



2. Prăjitură cu orez


Dacă îţi place la nebunie orezul cu lapte, această prăjitură din zona Toscanei va fi desertul ideal pentru tine. După ce ai fiert 100 de grame de orez, acesta se amestecă cu 6 ouă, zahăr, rom, coajă de lămâie, puţină sare şi 500 de mililitri de lapte călduţ. Se toarnă prăjitura într-o formă rotundă şi se lasă la cuptor, la 180 de grade Celsius, timp de 50-60 de minute.


3. Chiftele din orez cu brânză


Acestea sunt de-a dreptul delicioase şi sunt umplute cu brânză. Sunt acele chifteluţe pe care italienii le numesc arancini şi sunt făcute din orez fiert amestecat cu ou şi parmezan răzuit. Se amestecă bine, iar când se modelează chifteluţele se adaugă o bucată de mozzarella fresca. Se trec apoi prin ou bătut şi pesmet, după care se prăjesc în ulei până când devin aurii.



4. Clătite din orez


Poţi să faci clătite din orez cu scorţişoară şi miere de albine sau să le consumi cu în varianta sărată cu ingredientele preferate. Orezul fiert amestecat cu ouă se va putea modela în clătite pe care le faci ca de obicei într-o tigaie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro