8 alimente care îţi dau energie şi te scapă de astenia de toamnă
Dietă & Fitness · Nutritie / 27.09.2012

Scurtarea zilelor şi răcirea vremii pot aduce schimbări şi în starea ta, iar dacă nu ai alimentaţia potrivită poţi deveni rapid victimă a asteniei de toamnă.

Scurtarea zilelor şi răcirea vremii pot aduce schimbări şi în starea ta, iar dacă nu ai alimentaţia potrivită poţi deveni rapid victimă a asteniei de toamnă. Află cum te poţi menţine în formă fără calorii în exces, cu 8 alimente care îţi dau energie şi te scapă de astenia de toamnă.

Alimentaţia potrivită este importantă, dar și somnul are un rol major în prevenirea asteniei de toamnă. Asigură-te că te odihnești suficient și încearcă alimentele care îți dau energie toamna și te feresc de astenie.


Mere

Bogate în flavonoizi, antioxidanți puternici, merele sunt fructe pe care este indicat să le consumi zilnic toamna. Proprietățile antiinflamatoare și antialergice ale substanțelor complexe din mere îți protejează sănătatea și nu permit instalarea asteniei pe fondul unei infecții sau al stresului în exces. Efectele cele mai bune le obții dacă mănânci mere dimineața sau la prânz, nu seara.

Cacao

Una dintre cele mai bogate surse de magneziu, cacaoa este un energizant ideal pentru toamnă. Dacă o preferi sub formă de ciocolată, alege variantele care au peste 75-80% cacao. Sunt puțin mai amare, dar energia naturală te ajută să previi instalarea asteniei de toamnă.


Usturoi

Cu efect antiviral și antibacterial, usturoiul poate fi considerat cel mai puternic medicament natural, având un rol important și în reducerea colesterolului "rău" din sânge. Dacă îl mănânci crud, beneficiezi de un plus de energie, iar un pahar de lapte băut imediat elimină mirosul neplăcut al respirației.

Dovleac

Încarcat cu vitamina C, antioxidanți și betacaroten, dovleacul este una dintre cele mai prețioase alimente de sezon. Chiar și semințele de dovleac îți dau energie și te ajută să lupți cu astenia, datorită conținutului ridicat de zinc și acizi grași Omega-3.


Merișoare

Fructe de pădure apreciate de nutriționiști dar consumate în mod redus în România, merișoarele pot fi un desert delicios și au un conținut ridicat de antioxidanți, contribuind în mod deosebit la sănătatea sistemului digestiv. Sucurile sau sosurile de merișoare sunt la fel de delicioase, dar pentru efectele cele mai bune, consumă fructele proaspete.

Cartofi dulci

Folosiți în tot mai multe rețete, cartofii dulci au un conținut ridicat de betacaroten și sunt o sursă foarte importantă de vitamina A și vitamina C. Bogate în fibre, aceste legume asigură și un tranzit intestinal bun toamna, nelăsând constipația să își afecteze starea și să contribuie la lipsa de energie.


Ghimbir

Proaspăt, ghimbirul este excelent în prevenirea și lupta cu infecțiile respiratorii ce se înmulțesc toamna. Ghimbirul îți dă însă un plus de energie și sub forma de ceai sau praf, atunci când îl adaugi la mai multe retețe.

Miere

Poate cea mai puternică sursă de energie naturală, mierea are proprietăți antibacteriene și antimicrobiene pentru a-ți crește imunitatea, dar este și delicioasă. O linguriță de miere poate fi suficientă pentru un plus de energie, iar acest aliment natural poate fi consumat cel mai ușor toamna pentru a preveni simptomele asteniei.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro