8 alimente bogate în enzime digestive
Dietă & Fitness · Nutritie / 23.05.2019

Alimentele pe care le alegi pot elimina disconfortul digestiv și vor preveni crampele abdominale, constipația sau diareea. Sursele de enzime digestive susțin prelucrarea tuturor nutrienților consumați și asigură absorbția vitaminelor și mineralelor de către organism.

Atunci când mănânci sistemul digestiv, în special stomacul și intestinele, funcționează intens pentru a prelucra proteinele, vitaminele, grăsimile și carbohidrații. Acești nutrienți intră în circulația sângelui, iar organismul îi utilizează pentru a obține energie, pentru a accelera procesul de creștere sau pentru a repara diferite organe. Niciunul dintre aceste obiective nu ar putea avea loc dacă nu ar exista sursele de enzime digestive.

 
Potrivit experților de la Harvard, există trei categorii principale de enzime digestive:

 
1. Alimente bogate în enzime digestive: Proteaza

Are rolul de a prelua proteinele conținute de alimentele consumate și de a le transforma în aminoacizi și peptide, care urmează să contribuie la procesele de refacere și reparare.

 
2. Amilaza

Transformă carbohidrații în surse de energie.

 
3. Alimente bogate în enzime digestive: Lipaza

Asigură conversia grăsimilor în acizi grași esențiali.

 
4. Lactaza, maltaza și sucraza

Prelucrează diferite tipuri de zaharuri. Lactaza preia zahărul din produsele lactate, maltaza prelucrează maltoza, iar sucraza preia sucroza, provenită din zahărul din trestie de zahăr și siropul de sfeclă.
Deși organismul poate produce aceste enzime digestive, este foarte util să susții prelucrarea optimă a alimentelor consumând opțiuni care furnizează un plus de enzime.

 
Iată ce ar trebui să consumi mai des pentru a menține necesarul de enzime digestive:

 
1. Alimente bogate în enzime digestive: Kefir

În secțiunea de produse lactate vei găsi și acest produs cremos, care conține probiotice și enzime utile. Kefirul îți furnizează lipază, lactază și protează. Deși este integrat la raionul de lactate kefirul poate fi tolerat inclusiv de persoanele care nu pot consuma lactoză.

 
2. Miere

Mierea conține amilază, protează, diastază și invertază. Diastaza va prelucra maltoza, iar invertaza susține prelucrarea sucrozei. Este foarte important să alegi numai mierea naturală, organică, pentru că dacă a fost încălzită și rafinată enzimele utile vor fi reduse foarte mult.

 
3. Ghimbir

Acest condiment este cunoscut ca remediu împotriva stării de greață, dar conține și o cantitate însemnată de enzime digestive. Proteaza din ghimbir prelucrează optim proteinele din preparatele pe care le alegi. Ghimbirul stimulează tractul digestiv și previne constipația și durerile abdominale.

 
4. Alimente bogate în enzime digestive: Miso

Miso nu este numai o supă gustoasă, ci acest preparat obținut din soia fermentată îți asigură enzimele necesare pentru o digestie fără probleme. Conține lactază, lipază, amilază și protează. În plus, procesul de fermentare asigură și un conținut ridicat de probiotice. Potrivit studiilor de specialitate, fiecare porție de supă miso te va ajuta să ții sub control și să reduci frecvența simptomelor asociate cu sindromul de colon iritabil.

 
5. Ananas

Ai observat cât de des rețetele care includ carne de pui sau de porc conțin și ananas? Nu este o coincidență pentru că ananasul conține bromelaină, un tip de protează. Dacă vei consuma ananas în cadrul unei mese bogate în proteine vei favoriza digestia mai bună.

 
6. Banane

Dacă până acum mâncai în fiecare zi banane pentru doza de potasiu, să știi că au și o cantitate substanțială de enzime digestive. Bananele conțin amilază și glucozidază, care asigură prelucrarea eficientă a carbohidraților în zaharuri ușor de preluat. Poți observa acțiunea acestor enzime și în cadrul procesului de coacere, când bananele verzi devin galbene. Este mereu sezonul lor, așa că nu ai niciun motiv să le ocolești.

 
7. Alimente bogate în enzime digestive: Papaya

La fel ca și ananasul, papaya este o sursă de protează, transformând proteinele în aminoacizi și peptide pe care organismul le poate utiliza mai rapid. De asemenea, acest fruct conține și papaină, care susține digestia proteinelor.

 
8. Caise

Caisele conțin invertază, o enzimă digestivă care transformă zahărul din fructe în energie pentru organism. De asemenea, caisele reduc problemele digestive cum sunt constipația, refluxul gastroesofagian și indigestia.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro