Vitamine

4. Reacţionezi mai greu la orice

Dacă ai constatat că reflexele tale sunt mult mai lente este posibil să nu fie vorba doar despre neîndemânare, ci să fie de vină o lipsă a vitaminei E din corp. Este la fel de importantă pentru sistemul nervos precum vitamina B12, de aceea dacă ai constatat această problemă trebuie să mănânci: germeni de grâu, ouă, organe, nuci, seminţe şi avocado.


5. Rănile se vindecă greu

Dacă te-ai tăiat sau te-ai zgâriat, însă ai constatat că durează foarte mult până se vindecă locul este posibil să ai o lipsă de vitamina C în corp. Această vitamină este esenţială pentru regenerarea celulelor. Ca să te asiguri că ai un aport însemnat de vitamina C trebuie să incluzi în alimentaţie citrice, pătrunjel verde, spanac, rucola, ardei, rodie şi cătină.



6. Nu ai chef de nimic şi eşti frecvent tristă

Chiar dacă se întâmplă să avem şi zile proaste nu trebuie să te îngrijorezi decât atunci când această stare persistă şi se adânceşte. O lipsă a vitaminei B1 poate să stea la baza acestor simptome cu care te confrunţi mai des. Atunci când nivelul vitaminei B1 este foarte scăzut, sistemul nervos nu funcţionează cum trebuie şi pot să-şi facă apariţia aceste stări de depresie. În special persoanele care consumă cantităţi mari de alcool, precum şi cele care suferă de boala Crohn şi de anorexie sunt predispuse unei carenţe de vitamina B1. Ca să furnizezi corpului această vitamină trebuie să mănânci organe de animale, mazăre, fasole, linte şi germeni de grâu.



7. Ai probleme cu respiraţia urât mirositoare

Halena sau respiraţia urât mirositoare poate să apară atunci când din corp lipseşte vitamina B3, deoarece această carenţă determină o încetinire a funcţiilor ficatului. Prin urmare, digestia nu se realizează corect şi favorizează apariţia halenei. Ca să furnizezi corpului această vitamină, ai grijă să incluzi în alimentaţie organele animale, peştele gras, seminţele de floarea-soarelui crude, arahide crude, piept de curcan şi sfeclă roşie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro