7 paşi pe care trebuie să-i faci dacă vrei să mănânci sănătos
Dietă & Fitness · Nutritie / 18.01.2013

Ţi-ai propus o curăţenie generală în regimul tău alimentar? Dr. Oz îţi dă o mână de ajutor şi te sfătuieşte ce trebuie să faci ca să ai în meniul tău alimente sănătoase.

Ţi-ai propus o curăţenie generală în regimul tău alimentar? Dr. Oz îţi dă o mână de ajutor şi te sfătuieşte ce trebuie să faci ca să ai în meniul tău alimente sănătoase.

 

1. Mâncarea trebuie să-ţi fie medicament

Un prim pas către o alimentaţie sănătoasă constă în conştientizarea faptului că alimentele trebuie să îţi fie medicament, aşa cum spunea şi Hippocrate (Let food be thy medicine). Chiar contează ceea ce mănânci, iar organismul tău are nevoie de nutrienţi ca să funcţioneze bine şi să se ferească de boli.




2. Exclude din meniu produsele nocive

Odată ce ai realizat acest lucru, un al doilea pas este acela de a te organiza în aşa fel încât să excluzi din alimentaţia ta cele mai nocive produse pe care obişnuieşti să le consumi. Poţi să faci acest lucru brusc sau treptat, limitând consumul lor până când îţi va fi mai uşor să le eviţi. Ca să ai voinţa necesară, gândeşte-te că acele produse nu au nicio valoarea nutriţională, ba mai mult afectează în mod negativ întregul organism. Evită în special produsele procesate din comerţ, dulciurile şi produsele de panificaţie care conţin făină rafinată.



3. Fă-ţi o listă cu alimentele favorite

După ce ai tăiat de pe listă câteva dintre cele mai nocive produse, pune pe o foaie toate alimentele care-ţi plac din categoria legumelor, a fructelor, a fructelor uscate, a cerealelor integrale şi a nucilor/seminţelor. Acest lucru te va ajuta atunci când mergi la cumpărături şi, în timp, te vei concentra doar asupra acestor alegeri şi vei rezista în faţa celorlalte tentaţii care nu-i aduc niciun beneficiu.


4. Găteşte acasă

Astfel vei cunoaşte cu siguranţă toate ingredientele din reţetă. Pune la socoteală şi faptul că gătind acasă poţi să foloseşti condimentele care-ţi plac şi să dau gustul dorit mâncării. Nu trebuie să te gândeşti la reţete complicate, ci la diverse combinaţii de legume, leguminoase şi uneori, carne, dar şi la ciorbe sau supe cremă delicioase.



5. Evită îndulcitorii artificiali

Consumul îndulcitorilor artificiali a fost asociat cu un risc crescut de diabet, cancer, probleme digestive şi creştere în greutate, avertizează Dr. Oz care recomandă excluderea acestor alternative la zahăr. Foloseşte mai degrabă miere de albine, sirop de agave, extract de stevia şi zahăr brut.


6. Evită produsele care conţin sirop de porumb

Acest sirop conţine o cantitate mare de fructoză care determină o creştere mult prea bruscă a glicemiei. Citeşte cu atenţie etichetele produselor pe care le cumperi de la supermarket, deoarece siropul de porumb se regăseşte în foarte multe dintre ele. 



7. Evită sucurile carbogazoase

Aditivii nocivi şi cantitatea exagerată de zahăr transformă aceste băuturi în adevărate bombe pentru sănătatea organismului. Îţi distrug dinţii, măresc glicemia şi riscul de a face diabet. 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro