5 reţete de îngheţată care nu te îngraşă. Răcoreşte-te fără extra-calorii!
Dietă & Fitness · Nutritie / 26.07.2013

Cum să prepari o îngheţată sănătoasă, fără multe calorii la tine acasă? Eva.ro îţi propune cinci reţete simple, pe care le faci repede şi care vor satisface gusturile întregii familii.

Îngheţata făcută în casă are o aromă mai intensă şi naturală, datorită fructelor pe care le combini în reţetă. Nu se compară gustul ei bogat cu aromele sintetice pe care producătorii de îngheţată le folosesc pentru produsele lor. De aceea, îţi propunem să faci un mic efort şi să înveţi câteva reţete care te avor ajuta să-ţi faci îngheţată singură, numai cu ingredientele preferate.

Iată cinci reţete de îngheţată foarte uşor de preparat:

 

1. Îngheţată pe băţ cu iaurt grecesc şi zmeură



Ai nevoie de: 1 iaurt grecesc, un pumn de zmeură proaspătă, puţin lapte (de vacă sau vegetal) şi puţină miere de albine. Se toarnă compoziţia în formele pentru îngheţata pe băt şi se lasă la congelator câteva ore.




2. Îngheţată de banane

Ai nevoie de: 2 banane, 1 ciocolată neagră, cu peste 80% cacao,  miere de albine, după gust,  fulgi de cocos, fistic mărunţit sau mix de nuci/migdale/alune pădure mărunţite.

Bananele se taie în două şi se pun pe beţe pentru îngheţată. Se introduc într-o pungă şi se lasă la congelator peste noapte.


Se topeşte ciocolata într-un borcan scufundat în apă fierbinte sau la abur, după care se amestecă împreună cu mierea de albine.
Se scot bananele de la congelator şi se dau prin ciocolată până sunt acoperite integral.
După preferinţă, se ornează îngheţata cu fulgi de cocos, fistic mărunţit, seminţe chia sau un mix de nuci.
Se înveleşte fiecare îngheţată în hârtie de copt, se pune într-o caserolă sau pungă şi se păstrează la congelator.




3. Îngheţată pe băţ cu fructe şi limonadă



Ai nevoie de: 1 lămâie, apă plată, miere de albine naturală, bucăţi de fructe proaspete (prune, caise, piersici, banane, pepene galben, pepene roşu) şi frunze proaspete de mentă.

Prepară o limonadă mai concentrată şi toarnă câte puţin din ea în formele pentru îngheţata pe băţ.
Aşază apoi bucăţile de fructe şi frunzele de mentă, astfel încât să umpli formele de îngheţată.
Pune capacul cu băţ peste formele de îngheţată şi pune-le la congelator câteva ore.
Înainte de a le scoate din forme se lasă câteva minute la temperatura camerei.




4.Prăjitură cu ciocolată şi îngheţată

Ai nevoie de:

Pentru blat:

  • 1 ciocolată cu peste 60% cacao (200 de grame);
  • 1 cană cu orez expandat;
  • 1 lingură de piure de castane (opţional);
  • puţină apă.


Pentru crema de îngheţată:

  • 3 banane congelate;
  • 1 piersică coaptă bine.


Pentru a prepara blatul am topit la abur ciocolata, după care am încorporat în ea orezul expandat, puţină apă şi piureul de castane.
Am turnat blatul într-o caserolă în care am pus foaie de copt pentru a scoate mai uşor prăjitura şi l-am apăsat cu o spatulă.
După ce s-a răcit, se introduce la congelator o oră până se întăreşte puţin.
Între timp am mixat în robotul de bucătărie bananele congelate cu piersica şi am turnat îngheţata peste blatul crocant.
Se lasă la frigider câteva ore, iar înainte de a servi prăjitura se lasă 5 minute la temperatura camerei.




5.Îngheţată de pepene galben cu dulceaţă de trandafiri


Ai nevoie de: bucăţi de pepene galben, congelate, puţină miere de albine, dulceaţă de trandafiri pentru topping.

Bucăţile congelate de pepene galben se mixează în robotul de bucătărie până obţii consistenţa dorită. Nu trebuie să te îngrijorezi că se topeşte pentru că îi ia foarte mult timp şi vei apuca să savurezi îngheţata liniştită.
Amestecă mierea de albine în compoziţie şi mixează bine.
Ornează cu frunze de mentă şi dulceaţă de trandafiri (sau altă dulceaţă preferată).

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro