5 dressinguri rapide pentru salatele de vară
Dietă & Fitness · Nutritie / 11.06.2019

Vremea călduroasă te îndeamnă să mănânci mai ușor, dar te gândești că salatele sunt plictisitoare și au mereu același gust? Încearcă aceste dressinguri pentru a obține o aromă diferită de fiecare dată. Fructele și legumele vor deveni mult mai atractive!

Credeai că salatele sunt doar un sacrificiu pentru siluetă? Dacă înveți să prepari dressinguri creative nu ți se va mai părea că ai nevoie de multă voință pentru a le consuma în fiecare zi, ci îți vei recontura silueta fără să-ți impui interdicții. Cu ingredientele potrivite fructele și legumele vor deveni preferatele tale, iar problemele digestive cauzate de căldură vor fi prevenite.

 
Iată ce variante de dressinguri trebuie să încerci și tu:

 
1. Vinegretă cu portocale și caise

Aroma dulce și intensă a citricelor va intensifica gustul oricărei salate și te va face să nu refuzi nici măcar o combinație numai din frunze verzi.
 
Ingrediente:
- ¼ cană de compot de caise;
- 2 linguri de suc de portocale;
- 2 linguri de oțet de orez;
- 2 linguri de ulei din sâmburi de struguri;
- o lingură de apă;
- ¼ linguriță de sare Kosher;
- un vârf de cuțit de piper.
 
Pune toate ingredientele într-un borcan de sticlă cu un capac etanș. Agită bine, apoi pune borcanul la frigider și folosește dressingul când prepari o salată.

 
2. Oțet cu zmeură

Îți dorești un dressing original care să includă și zmeură aromată? Încearcă această opțiune pentru a da un gust aparte următoarei salate pe care o pregătești.
 
Ingrediente:
- 3 cești de zmeură proaspătă;
- 2 linguri de oțet balsamic;
- ½ linguriță de zahăr brun sau miere.
 
Amestecă bine ingredientele și adaugă noua variantă de dressing la salata verde, frunzele de spanac crud, de rucola sau la orice combinație de fructe.

 
3. Sirop de arțar cu oțet balsamic

Gustul dulce al siropului de arțar se potrivește de minune cu aroma oțetului balsamic, intensificând savoarea frunzelor crude din salată sau gustul căpșunilor proaspete.
 
Ingrediente:
- 2 linguri de sirop de arțar;
- 2 linguri de oțet balsamic;
- 2 linguri de ulei de măsline extravirgin.
 
Amestecă bine ingredientele, apoi combină-le cu 6 căni de frunze verzi sau cu 3 căni de căpșuni.

 
4. Dressing cu miere și muștar

Este un mix auriu, consistent și ușor dulceag, care se combină foarte bine cu verdețurile din salată sau cu feliile de ciuperci.
 
Ingrediente:
- 3 linguri de miere;
- 2 linguri de muștar Dijon;
- ¼ ceașcă de oțet de mere;
- 3 linguri de ulei de orez.
 
Combină mierea și muștarul într-un bol mic, apoi adaugă oțetul și amestecă bine. Continuă cu uleiul, iar după ce obții un amestec omogen mută-l într-un recipient etanș și ține dressingul la frigider până pregătești salata.

 
5. Dressing italian cu ierburi aromatice

Este o vinegretă delicioasă, care se potrivește aproape la orice salată și te va ajuta să ocolești hot dogii sau chips-urile.
 
Ingrediente:
- 5 linguri de ulei de măsline;
- 5 linguri de oțet de vin roșu;
- un cățel de usturoi, tocat mărunt;
- o lingură de parmezan ras;
- ½ lingură de sare de mare;
- ½ lingură de oregano uscat;
- ½ lingură de busuioc uscat;
- ½ lingură de zahăr brun;
- un vârf de cuțit de piper.
 
Pune toate ingredientele într-un borcan de sticlă, strânge bine capacul, agită amestecul, apoi ține-l la rece până în momentul în care faci salata.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro