2 rețete apetisante cu brânză Gruyere
Cu savoarea cremoasă și gustul care îți aduce aminte de nuci, brânza Gruyere din Elveția poate transforma rețetele tale în delicatese culinare irezistibile. Învață să folosești acest ingredient util pentru a crea preparate excepționale.
Brânza Gruyere nu este încă un ingredient des folosit în bucătărie, dar popularitatea ei este în creștere pentru că poate oferi un gust aparte, plus o textură cremoasă. Se potrivește atât cu legumele, cât și cu friptura și o poți utiliza cu încredere pentru a prepara delicii de toamnă, care îți dau multă voie bună și energie.
Iată ce rețete trebuie să testezi și tu:
1. Croque-Madame
Iată o variantă savuroasă pentru a face un sandviș cu șuncă mult mai consistent. Nu vei regreta dacă alegi această variantă pentru masa de prânz.
Ingrediente:
- 100g de brânză Gruyere, tăiată felii subțiri;
- 16 felii de pâine din făină integrală;
- 50g de unt moale;
- 4-6 linguri de maioneză light;
- 200g de șuncă presată de curcan, tăiată felii subțiri.
Pentru ouă:
- 2 linguri mari cu unt;
- 8 ouă mari;
- ½ linguriță de sare;
- ½ linguriță de piper.
Cum se prepară:
Tapetează o tavă cu hârtie de copt, pune 8 felii și pe fiecare dintre ele câte o felie de brânză. Adaugă felii de șuncă și a doua felie de pâine, iar deasupra împarte cantitatea de unt pentru fiecare sandviș. Lasă la foc mediu 5 minute. Între timp încălzește untul pentru ouă într-o tigaie, pune câte 4 ouă și presară sare și piper în timp ce faci ouăle ochiuri. Pune câte un ou pe fiecare sandviș și savurează un prânz consistent, care ține apetitul sub control timp de câteva ore. Dacă nu îți plac ouăle poți realiza rețeta fără a pune ouă ochiuri pe sandvișuri, iar în acest caz se va numi Croque-Monsieur.
2. Legume rumenite la cuptor cu brânză Gruyere
Este un preparat fără carne, ușor de digerat, care poate fi consumat în orice moment al zilei. Se poate transforma într-o garnitură sau poate deveni fel principal și are un gust senzațional atât cald, cât și la temperatura camerei ori direct din frigider.
Ingrediente:
- 3 linguri de ulei de măsline;
- 800g de sparanghel, tăiat cubulețe;
- 2 dovlecei de mărime medie, tăiați felii subțiri;
- 200g de boabe de porumb congelate;
- 2 cepe roșii, tăiate solzi;
- 3 căței de usturoi, tocați mărunt;
- 4 linguri de frunze de pătrunjel;
- 4 linguri de frunze verzi de salvie;
- 4 linguri de frunze de busuioc verde;
- ½ linguriță de sare de mare;
- ½ linguriță de piper roz;
- 400g de brânză Gruyere, rasă fin;
- 5 ouă mari;
- 300ml de lapte integral;
- ½ cană de nuci sau migdale mărunțite.
Cum se prepară:
Pune o lingură de ulei de măsline într-o tigaie, apoi adaugă sparanghelul și lasă la foc mic până când începe să se înmoaie. Mută-l într-un bol.
Pune din nou o lingură de ulei de măsline și prepară dovleceii în același mod, apoi amestecă-i cu sparanghelul, în bol. În tigaia în care ai gătit legumele pune ultima lingură de ulei de măsline și rumenește ceapa, usturoiul și ierburile aromatice, cu sare și piper. Adaugă acest mix la dovlecei și sparanghel. Tapetează o tavă cu hârtie de copt. Pune un strat de brânză Gruyere (jumătate din cantitate), pune amestecul de legume din bol, iar deasupra pune un alt strat consistent de brânză Gruyere.
Bate ouăle și laptele într-un castron, apoi toarnă peste straturile de legume și brânză din tavă. Presară nucile sau migdalele deasupra. Dă la frigider timp de o oră, iar după aceea pune tava la cuptor 40-50 de minute. Trebuie să lași tava 30 de minute de când ai scos-o de la frigider înainte de a o pune la cuptor, iar după ce este gata lasă la răcit 10 minute înainte de a servi preparatul.